Așa cum am menționat în titlu, această postare scrisă din bârlogul unei fete-urs care mai are puțin până la hibernare conține și Jurnalul de Lectură cu numărul 9. Pe celelalte le găsești aici: click!
La capătul lumii și-n țara aspră a minunilor este o carte scrisă într-un mod foarte original, în care ambiguitatea creează un univers fantastic descris într-o manieră pur realistă specifică lui Haruki Murakami.
Acțiunea este împărțită în două fire narative, însă protagoniștii (oare H.M. are vreo carte în care este prezintă o protagonistĂ?) sunt atât de asemănători, încât am început să-i încurc la început. Detaliile prezente sporesc veridicitatea a.î. sunt prezente până și gânduri pe care le ascundem până și de noi înșine, sperând că o să dispară. Asta conturează și mai bine personajele, în special personajele principale - care sunt niște oameni plați, fără nimic de zis, însă autorul încearcă să scoată ce-i mai bun din ei, să-i individualizeze de ceilalți prin detalii, așa cum am spus și mai sus.
Deși este puțin mai lungă ca alte scrieri de același autor, te îndeamnă mai mult s-o termini. Și asta cred că e cel mai important atunci când citești ceva de Haruki Murakami - să nu lași cartea după prima sută de pagini!
>> Citește și: În căutarea oii fantastice de Haruki Murakami//Recenzie
Ne vedem în curând cu recenzia! x