Când am ajuns în aeroport am început să vorbesc cu Petra, o tipă super cu care m-am înțeles bine până la final. Îmi spune "M-am uitat la profilurile câtorva de pe Facebook și tu erai cea mai ok".. avea dreptate, grupul nostru n-a fost cel mai minunat și în niciun caz așa cum mă așteptam: să vorbească engleza fluent și să fie niște tocilari de bani gata. Chiar dacă impresiile făcute pe baza unei chestii stupide nu sunt cele mai bune, majoritatea au fost aproape de realitate.
Când am ajuns acolo mi-am dat seama că am greșit când m-am gândit că nu are cum să fie chiar așa de frig.. și eu aveam o grămadă de tricouri și cămăși și doar vreo două hanorace. Campusul mi-a plăcut din prima foarte mult, era construit într-un stil englezesc, era vechi și îți dădea o stare de bine, deși diferența dintre temperatura din interior și cea de afară nu a fost semnificativă.
Oamenii de acolo erau ok, veneau cam din toate părțile lumii (mai puțin americani): polonezi, japonezi, francezi, belgieni, unguri și un rus rătăcit prin mulțime (care din fericire era foarte Rich-ish, asculta muzică bună, avea un bun simț al umorului). Francezii și belgienii deși stăteau la mese diferite erau la fel de zgomotoși, beți și high. Ba chiar au primit și un report pentru asta - erau vreo 20 într-o cameră și beau iar unuia i-a venit pofta de un joint - și așa s-a declanșat senzorul de fum și au fost prinși.
Cambridge-ul a fost cel mai micuț, liniștit și pașnic orășel pe care l-am întâlnit până acum. Deși mai erau turiști pe străzi, în special japonezi și chinezi, te puteai plimba singur și te puteai bucura de fiecare colegiu care-ți ieșea în cale. Oamenii erau foarte drăguți, aproape la fiecare colț de stradă întâlneai niște muzicieni interpretând melodii ale artiștilor consacrați englezi precum Beatles, Oasis, etc. De asemenea, magazinele erau umplute cu chestii drăguțe și trebuia să-ți economisești banii foarte bine..
Chiar dacă am stat în Cambridge, am mai fost și la castelul din Leeds (deși mi-ar fi plăcut mai mult să merg la festival) și prin Londra unde am tot căutat un magazin cu tricouri cu trupe dar n-am ajuns nicăieri. Am găsit totuși un anticariat foarte drăguț plin cu cărți ieftine și într-o stare bună!
Finalul s-a lăsat cu lacrimi, păreri de rău, regrete că n-am mai avut timp și pentru alte lucruri. Ne-am promis că ne mai vedem, poate prin altă tabără, poate prin București. Simt că tabăra asta m-a schimbat, m-a maturizat și m-a făcut mai responsabilă, mi-a mai oferit câțiva prieteni și m-a făcut să-mi mai doresc să mai merg în tabere.
Voi ce ați mai făcut vara asta?
//revin în scurt timp cu recenzii și alte chestii interesante. stay tuned. x
Mă bucur atât de mult pentru tine! Se vede din plin că ți-a plăcut această experiență, și sunt destul de sigură că ți-a și priit. Prieteniile de acest gen sunt... magice cel puțin spus, și sper că în pofida distanței și al altor lucruri care te despart de noii prieteni, veți reuși să țineți legătura, și chiar să vă mai revedeți!
RăspundețiȘtergereVara asta, pe lângă plecările mai scurte, sau mai puțin scurte, și vizitele surpriză pe la librării și anticariate, am lenevit în fața unui laptop sau cu o carte în mână. Ambele mi-au sunat la fel de bine, și acum sunt entuziasmată să vină toamna, în sfârșit!
Abia aștept să văd ce chestii interesante ai să ne aduci. Spor la scris! ~
Ce frumos! Deși n-am fost niciodată într-o tabără în străinătate, am fost la câteva în țară și acolo am unele dintre cele mai frumoase amintiri. Încearcă șă ții legătura cu oamenii cu care te-ai înțeles bine, eu am vrut, dar după un timp lucrurile s-au răcit...
RăspundețiȘtergereAbia aștept să văd ce ne mai pregătești :)
Wow, super! Cu ce tabara ai fost (adica ce ar trebui sa fac ca sa reusesc si eu chestia asta? :D)?
RăspundețiȘtergereTe tuc!
Wow,mă gândesc că te-ai distrat de minune!Și mama mea a vrut să mă implice într-o tabără de genul,numai că ea era desfășurată în America,și chiar nu am vrut să zbor peste ocean(am eu așa o teamă de a zbura cu avionul peste ocean)așa că am lăsat-o baltă.Probabil dacă era în Anglia mergeam și eu :( .
RăspundețiȘtergereCe vacanţă frumoasă ai avut! Cu postarea asta, mi-ai făcut poftă de Anglia şi de drumeţii, jur. Nu am putut să nu zâmbesc la secvenţa cu Petra, îmi aminteşte de o tipă din grupul cu care am plecat într-o tabără, acum câteva luni. >3
RăspundețiȘtergereSuperb! Anglia este una din țările pe care îmi doresc să le vizitez! Cel mai mult mă bucură că ai avut ocazia să îți exersezi engleza. Eu mă oftic că pur și simplu nu am cu cine să vorbesc :)) Se pare că ai avut o vacanță frumoasă ^_^ Mai multe poze? :D
RăspundețiȘtergereUuuu, ce super! Bravo, mă bucur pentru tine. O limbă străină o învăţăm cel mai bine în ţara în care se vorbeşte, de aceea e grozav că ai avut oportunitatea asta. Sunt sigură că a fost fantastic. :-D
RăspundețiȘtergereA fost, a fost, cum să nu fie? :)
ȘtergereCât de frumos! Îmi doresc și eu să merg acolo. :( Hmm... nu știu dacă ai auzit de proiect, dar chiar avem nevoie de cât mai mulți bloggeri participanți și mi-ar face mare plăcere să te alături. Aici sunt detaliile:
RăspundețiȘtergerehttp://welovethesimplelife12.blogspot.ro/2014/08/pagini-cu-suflet-pentru-fiecare-afis-si.html
Aștept un mail la amy.rockgirl@yahoo.com
Zile frumoase! :3