Se afișează postările cu eticheta horror. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta horror. Afișați toate postările

vineri, 30 ianuarie 2015

2 Doctor Sleep de Stephen King | Recenzie


Imediat când am aflat că există o continuare la Shining, am zis că trebuie să pun mâna pe cartea asta. Așa am și făcut, am lăsat orice altă carte și am început-o iar zilele trecute am ajuns să las tot.. ca să o termin mai repede.
Înțeleg că americanii sunt în general lacomi (de aici probabil și numărul mare de oameni obezi) însă dacă ai în față o capodoperă de ce ai vrea să tragi de ea până nu mai rămâne nimic? Tocmai asta e farmecul în unele cărți ale maestrului - să nu-ți răspundă la întrebări, să te lase în aer.. într-un mod plăcut. După ce am terminat Shining, în zilele în care am rămas confuză după o carte așa de bună, m-am întrebat oare ce se va întreba cu Danny Torrance și îmi imaginam că va avea o viață liniștită - cel puțin asta merita după cele întâmplate la Overlook. Însă aceasta carte mi-a distrus oarecum toate viziunile și a introdus personaje noi, multe pe care le-am considerat fără un folos anume până la final. Dar nici acesta parcă nu m-a 'satisfăcut'.
Cred că Stephen King a ales un final fericit, în care toate personajele negative mor iar cele principale sărbătoresc, fiindcă nu a vrut să-și dezamăgească fanii ori să îl roage să scrie și partea a III-a. Nota autorului poate era mai bine dacă putea fi citită numai pe internet - am aflat așa că S.K. a fost ajutat de foarte multe persoane pentru a scrie asta. Și mă refer că au existat omuleți care să-i salveze imagini cu rulote de pe Google și să 'răspundă la telefoane în locul său'. Asta m-a dus cu gândul că acum Stephen King e mai mult o 'firmă', unde mai mulți oameni lucrează la un produs care iese pe piață cu numele firmei, cunoscut de aproape toată lumea și astfel se bucură de succes. Cred că și cărțile cu un număr mare de pagini îi caracterizează.. acum într-un fel se simt obligați să scrie 600 și ceva de pagini. Oare chiar există nătărăi pe lumea asta care ar crede ca Stephen King nu scrie și cărți mai scurtuțe? Când ar vedea ceva scris de el sub numele Richard Bachman ar crede probabil că e un rezumat..

Dar hai să nu accentuez doar părțile negative, poate unii dintre voi se lămuresc încă de la primele rânduri ale recenziei cum este cartea, însă mai are și părți bune. Acțiunea este destul de interesantă și se desfășoară pe două planuri - unul în care Dan și Abra ajung să se cunoască datorită strălucirii lor și altul în care se descrie viața unui anumit Clan Legitim care vânează oameni care stălucesc.
Așa cum spun și ei în incantațiile pe care le fac, Clanul Legitim dăinuiește peste vremuri și este de neoprit. Membrii săi trăiesc ușor peste 2000 de ani datorită aburului pe care-l iau din cei care strălucesc. Autorul accentuează o teorie destul de interesantă - faptul că fiecare om atunci când moare își eliberează sufletul sub forma unui abur. De aici apar și fantomele - din aburul celor care nu și-au trăit așa cum trebuie viața și vor să se răzbune făcând rău altor persoane.

Nu aș putea să vă spun exact dacă această carte este una bună sau nu, fiindcă chiar depinde de cum fiecare pune în balanță lucrurile pe care le-am enumerat mai sus. Dacă sunteți curioși de cum decurg lucrurile între cele două tabere, puteți citi cartea în engleză aici iar dacă nu vă descurcați cu download-ul și convertit-ul în epub/ mobi, etc, vă pot ajuta eu. Dacă ați citit cartea și ați rămas și voi cu gustul cu care am rămas și eu, să vă reamintiți că și cărțile mai puțin bune au rolul lor - acela de a ne învăța ce e o carte bună și s-o apreciem mult mai mult, s-o citim într-un mod mult mai 'profund'.

Notă: 3/5
<< Citește recenzia precedentă
>> Citește recenzia următoare

sâmbătă, 1 februarie 2014

3 Cimitirul Animalelor de Stephen King



Titlu: Cimitirul Animalelor
Autor: Stephen King
Editura: Nemira
Număr de pagini: 404
Anul apariției: 1983



❝Dorinţa de a înşela moartea este ciudată şi extrem de serioasă în acelaşi timp. Mulţi cred că viaţa începe de abia după intrarea în Împărăţia Domnului. Şi probabil că pentru ei aşa şi este. Atunci, de ce să-ţi pui problema să aduci pe cineva înapoi? Alţii se întreabă la fel de serios ce este dincolo. Şi dacă există un «după moarte». Oricum, atunci când eşti confruntat cu moartea unei fiinţe dragi, vrei, la rândul tău, să înfrunţi moartea, să o păcăleşti. Ai fi însă în stare să faci tot ceea ce face Louis Creed? Sunt sigur că da, iar acest lucru mă înspăimântă...❝

-Stephen King
Când am auzit că acestă carte îl îngrozește până și pe Stephen King m-am gândit că mă va înfricoșa teribil. Însă nu a fost chiar așa..Cartea a fost previzibilă și a avut anumite bucle (sau mai bine zis pasaje destul de lungi în care naratorul descria cum ar fi fost dacă nu s-ar fi întâmplat evenimentul x) care au fost cam plictisitoare și care nu prea și-au avut rostul. 

Romanul s-a bazat pe povestea misterioasă a lui Jud Crandall (vecinul familiei Creed, care tocmai s-a mutat din Chicago în Ludlow) în care apar două cimitire puțin mai ciudate.. iar această caracteristică este dată de faptul că după ce îngropi pe cineva acolo, acea persoană se întoarce.. însă nu mai sunt deloc ca înainte, ele având în sânge răzbunarea și distrugerea, fiind un fel de zombie care nu îți vor doar creierul, ci întregul trup. Primul cimitir este Cimitirul Animalelor, în care începând din 1900 copilașii și-au îngropat animalele moarte (adesea călcate de camioanele Oronco). Al doilea este o anexă al primului cimitir și se numește Cimitirul Indienilor MicMac, pe care indienii l-au părăsit deoarece se zvonea că prin acele locuri a început să bântuie un spirit numit Wedingo. Și cireșa de pe tort este că aceste două atracții turistice fac parte din terenul lui Louis Creed. 

❝În această noapte, lumina era mai strălucitoare; să fi fost cerul acoperit de nori data trecută, sau nu fusese el atent? Nu avea nicio importanță. Însă acum deslușea cu claritate totul în jur, ceea ce era suficient să-i trimită un alt vierme de gheață prin măduva spinării.❝

Primul care va fi îngropat în unul dintre aceste cimitire este motanul familiei Creed, Church, care este călcat de un camion. Această acțiune se desfășoară la sugestia și îndrumarea lui Jud Crandall, care nu știa că tot acest rău pe care l-a făcut se va întoarce împotriva lui. 
Așa cum vă așteptați, motanul s-a întors. Însă era precum o bucată de carne care mieuna și se uita la tine cu o privire stranie. Acest lucru îl înspăimântă pe Louis, însă puterea cimitirului îl face să se obișnuiască cu ideea, de asemenea să o considere o alternativă la momentul oportun. Acesta se ivește când moare fiul său, Gage, în vârstă de doi ani. Înmormântarea se desfășoară în condiții normale, în cimitirul orașului. Însă.. așa cum spuneam, Louis este controlat ca o păpușă de spiritul Cimitirului Indienilor MicMac și decide să-și îngroape fiul acolo pentru a-l putea recăpăta. 
Pentru a-și pune planul în aplicare, le trimite pe soția sa «care ulterior se întoarce» și pe fiica sa la socrii lui. Astfel îl îngroapă pe fiul său și se întoarce sleit de puteri acasă. Gage revine spre dimineață, îl omoară pe Jud iar mai apoi, văzând că Rachel se întoarce, îi pregătește și ei ceva "bun". În final, Louis o îngroapă și pe ea în Cimitirul Indienilor MicMac. 

În concluzie, Cimitirul Animalelor este un roman bun, însă a avut câteva lipsuri. Stephen King a încercat să ilustreze astfel faptul că viața de după moarte nu este așa de blândă și frumoasă cum o descriu unii. 

4/5
Stephen Edwin King (n. 1947) este licențiat în limba engleză la Universitatea Maine din Orono și a debutat în 1974 cu romanul Carrie. După aproape 30 de ani în care a publicat în principat romane horror foarte populare (Christine, Apocalipsa, Orașul bântuIT etc) el a primit medalia National Book Foundation și Lifetime Achievement Awards din partea National Books Awards. Aproape toate romanele lui au fost ecranizate și King acorda permisiunea studenților la regie să filmeze adaptări ale povestirilor sale pentru suma simbolică de 1 dolar. Ca o ironie a sorții, el a declarat că detestă sărbătoarea de Halloween.