Timmy Evans se trezi în umbră.
Beznă atât de adâncă încât nu putea distinge nimic.
Obscuritatea care-l înconjura pe Timmy, învăluindu-l într-o mantie atât de densă că se întreba dacă nu cumva imaginea vagă a lumii care plutea la marginea amintirilor lui nu era decât un vis.
Cu toate astea, Timmy era sigur că nu visa și că lumina exista cu adevărat; simțea că undeva, mult în spatele opacității în care se găsea era o altă lume. Dintr-o dată a fost sigur că el nu mai făcea parte din această lume.
N-avea idee cât era ora, ce zi era, nici măcar în ce an se afla.
Era zi sau noapte?
Nu știa.
Treptat, primele tentacule ale fricii începură să-i dea târcoale. Timmy începu să exploreze bezna din jurul său, încercând să apuce întunericul. Nu simți nimic. Era ca și cum propriile sale degete dispăruseră.
Își împreună mâinile. În loc de așteptata căldură a palmelor presate una peste alta, nu simți nimic. Nu percepea absolut nimic.
Caracatița utiașă a spaimei își strânse și mai tare tentaculele.."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ce părere ai?