marți, 15 iulie 2014

5 Și dacă e adevărat.. de Marc Levy | Recenzie



Titlu: Și dacă e adevărat..
Autor: Marc Levy
Număr de pagini: 227
Editura: Trei
Anul apariției: 2011 [RO]




Despre Marc Levy am auzit numai lucruri bune, printre care și faptul că e cel mai bun autor francez. Pe lângă asta și dorința mea de a citi cât mai multe genuri de romane m-a determinat să aleg această carte dintr-un raft uriaș cu cărți la reducere. Sincer, chiar îmi pare rău pentru banii ăia, chiar dacă au fost doar 5 lei.
Cărțile care conțin romantism în limita bunului simț mi se par acceptabile, însă aici veți găsi așa de mult romantism încât vi se va părea grețos la un moment dat. Fie citiți script-ul unei telenovele de pe Acasă, fie citiți cărțulia asta care m-a adus în cel mai groaznic reading slump de până acum - e tot aia.
Romanul abordează o idee destul de interesantă, care dacă ar fi fost dezvoltată altfel ar fi fost plot-ul unei cărți excelente. Este vorba despre Lauren, un medic foarte ocupat care se accidentează și intră în comă, sufletul ei părăsindu-i corpul și aterizând taman la ea acasă.. unde găsește un tip disponibil.. și aici detectorul meu de clișee mi-a semnalizat faptul că între ei va fi o iubire ca-n filme.
De obicei nu fac afirmații de genul, dar dacă aș fi scris eu cartea asta m-aș fi legat mai degrabă de un alt detaliu găsit în carte: Lauren se putea îmbrăca în orice rochie pe care o vedea într-o revistă. Ar fi putut face același lucru cu o grămadă de lucruri - ar fi putut călători în o grămadă de țări sau ar fi fost mai interesant dacă s-ar fi putut întoarce în timp.
Și ca să nu se termine cartea la pagina 50, autorul a mai intervenit cu câteva detalii din viața lui Arthur, tipul care a trecut la alt statut amoros odată cu apariția lui Lauren. Iar finalul a fost în aer, că nici nu mai era ce să fie previzibil.
În concluzie, această carte pentru mine a însemnat doar un plot irosit și telenovizat și niște citate care se vor a fi profunde. Le găsiți aici:

"Nimeni nu este proprietarul fericirii, uneori ai norocul să ai un contract de închiriere și să fii locatarul ei. Trebuie să-i plătești foarte regulat chiria, altfel ești evacuat foarte repede. "
"Mi-a plăcut atât de mult noaptea, pentru liniștea ei, siluetele fără umbră, privirile care nu se încrucișează cu privirea ta ziua. De parcă două lumi își împart orașul fără să se cunoască, fără să-și închipuie reciprocitatea existenței celeilalte."

Notă: 1,5/5

5 comentarii:

  1. Pfff, si eu m-am lecuit de carti bestseller de la francezi. Imi cumparasem acu' 2 ani chestia lui Martin Page, "Comment je suis devenu stupide". Nu am primit-o ca sugestie de la cineva, pur si simplu m-a atras titlul iar prezentarea pe scurt imi facea cu ochiul. In fine, bucuroasa ca am gasit ceva smecher, am dat repede comanda si in 5 zile o gaseam la posta. Cand m-am apucat sa citesc...ehhm, mi s-a parut plictisitoare rau. Practic, trageam de mine s-o continui : "Hai Mihaela, inca niste pagini acolo, poate devine interesanta." Am trecut de jumate...nimic!..m-am enervat si am aruncat-o in fundu' bibliotecii :)) Nu ma dau in vant dupa carti psihologice (cu toate astea iubeeeeesc "The picture of Dorian Gray") si probabil ca daca as incepe-o din nou, as avea alta parere. Dar cum lecturile pentru ca scoala fac sir indian pe birou, zic pas :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tocmai am terminat de citit The Picture of Dorian Gray și e minunatăăă!

      Ștergere
  2. Un om intelept spunea: ,,Ca sa stii ce este o carte buna, trebuie sa citesti si carti proaste". Nu mai stiu daca citatul era chiar asa, dar cam asta ar fi mesajul. Deci n-as putea spune ca lecturarea cartii de mai sus ar fi fost o asa de mare pierdere de timp...insa crede-ma, te-am inteles perfect cand ai zis ca din cauza romanului de mai sus ai intrat intr-un reading-slump. E o senzatie nasoala. Eu cand citesc ceva cliseic sau fara logica imi vine sa dau cu acea carte de pereti, dar imi pare rau de acei pereti, deci nu...
    Apropo, imi place recenzia ta intrucat e negativa *ador recenziile negative* si sincera. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasă recenzia.Ești o persoană sinceră,îmi place.

    RăspundețiȘtergere

Ce părere ai?