2 Flori pentru Algernon de Daniel Keyes

Titlu: Flori pentru Algernon
Autor: Daniel Keyes
Număr de pagini: 264
Editura: Art
Anul apariției: 1966


Părerea mea:
Romanul "Flori pentru Algernon" este acel tip de povestioară scrisă într-un mod cât mai simplist, fără prea multe descrieri și bucle narative, însă care-ți dă mult de gândit și te schimbă.
Chiar dacă se bazează pe o idee care ar revoluționa toată lumea: creșterea IQ-ului oricărui om (în acest caz a unui bărbat întârziat), cartea nu are un caracter științific astfel încât nici măcar nu se oferă informații despre tipul de operație suportat de Charlie, primul bărbat de pe această planetă care a ajuns de la un IQ de sub 50 la unul peste 150. Acestuia i se cere să scrie mai multe rapoarte de progres - mai bine zis un jurnal al său astfel încât atât oamenii de știință cât și noi să putem observa cât mai ușor evoluția lui. La început scria complet greșit: mânca litere, nu folosea punctuația și scria așa cum auzea. El era, după cum puteți observa, cobaiul unor oameni de știință, la fel ca și Algernon, un șoricel căruia i s-a mărit IQ-ul. Chiar dacă la început Algernon și Charlie erau supuși unor teste și trebuiau să se întreacă, ulterior au devenit buni prieteni.

”Ceea ce mă încurcă de câte ori iese ceva la iveală din trecutul meu este că nu-mi dau seama dacă s-a întâmplat întocmai, sau dacă așa mi s-a părut mie atunci, sau dacă născocesc eu totul. Sunt ca un om care a fost toată viața pe jumătate adormit și care încearcă să știe ce era înainte să se trezească. Totul este foarte încetinit și tulbure.”

Totul mergea bine: Algernon era foarte deștept iar Charlie era un geniu.. însă mereu intervine ceva în calea fericirii, nu? Bărbatul observă că Algernon nu mai rezolva puzzle-ul atât de rapid ca înainte, ba chiar uneori se enerva și se urca pe pereți, ajungând la final să fie stângaci și să nu mai vrea să rezolve nimic, chiar dacă i se oferea o recompensă. Își dă seama foarte ușor de faptul că va ajunge și el la fel ca micuțul șoricel având în vedere că au făcut aceeași operație. Peste puțin timp Algernon moare.. 
Chiar dacă acum era inteligent, observă că nu e o diferență mare de la a fi idiot și de la a fi deștept. Chiar și așa, vechiul Charlie îi urmărea fiecare mișcare și aștepta să-l domine, așa cum o făcea în vremurile bune. Observând că a trecut deja de vârful muntelui și acum coboară cu repeziciune, Charlie își varsă supărarea în țigări, băutură și în femei ușoare până când toată lumea începe să se ferească de el. Devine naiv, începe să râdă atunci când alții râd de el și crede că are prieteni.
Când vede că nu mai poate, se întoarce la azil, însă le cere oamenilor de știință să mai pună din când în când o floare pe mormântul lui Algernon.

Notă:
4,9/5 (mi-ar fi plăcut extrem de mult dacă finalul n-ar fi fost previzibil)