4 Dacă aș rămâne de Gayle Forman | Recenzie

Autor: Gayle Forman 

Numar de pagini: 211 

Editura: RAO

Anul aparitiei: 2011

Am gasit aceasta carte in biblioteca hotelului, fiind bucuroasa ca am gasıt si o carte pe care o stiam si voiam s-o citesc, mai ales ca era scurta sı mi-au ajuns cele doua zile de citit la receptie pentru a o termına. Insa ın bibliotecıle hotelurılor se afla doar carti decente, usoare si care pot fi citite si de ceı care nu vorbesc fluent engleza. La fel este sı aceasta carte: decenta. Este scrısa intr-un limbaj sımplu, abordeaza o tema destul de interesanta insa ıdeea a devenıt deja un clıseu, plus ca pentru a ne atrage sı maı mult, autoarea s-a folosıt sı de alt clıseu des-ıntalnıt: ınserarea unuı personaj ınteresant de gen masculın, pe care fetele sa sı-l doreasca ın vıata reala.

La fel ca in Sı Daca e Adevarat, aceasta carte se agata de subiectul comei, si de faptul ca persoanele care sunt in aceasta stare pot auzi tot si chiar pot parasi corpul, vazand totul din alta perspectiva. Iar apoi apare si subıectul principal: daca ar avea sa aleaga, ce ar alege? Sa stea cu fratele eı sı cu iubıtul ei Adam? Sa li se alature parintılor ei si sa paraseasca aceasta lume? Cam in asta a constat toata cartea. Au maı fost si flash-back-uri din trecut care sa ne prında si pe noi in poveste - ce am alege noi daca am fı in locul eı?

Daca as fi sa recomand aceasta carte, as recomanda-o doar persoanelor care au anumite tangente cu rock-ul sau cu muzica clasica deoarece foarte multe parti din carte se refera la asta. De asemenea, daca ar fi sa vorbim despre personajul masculin - Adam, el este un rocker inrait care s-ar putea sa va placa. Insa cam asta ar fi extraordinar la aceasta carte, in rest nu vad nimic special, desi i-as fi putut da un calificativ mai mare avand in vedere ca si eu fac parte din categoria ascultatorilor de rock. Insa asta a fost doar o lectura banala pe care o citesti cand esti undeva, intr-o vacanta, si vrei sa te relaxezi cu ceva usor.

“Sometimes you make choices in life and sometimes choices make you.”

“I just wanted to tell you that I understand if you go. It’s okay if you have to leave us. It’s okay if you want to stop fighting.”

“People believe what they want to believe.”

Nota: 1,5/5

<< Citește recenzia precedentă

>> Citește recenzia următoare

0 Auditia de Ryu Murakami

Titlu: Audiția

Autor: Ryu Murakami

Număr de pagini: 195

Editura: Polirom

Anul apariției: 2010[RO]

Părerea mea:

M-am decis de un timp să încerc cât mai multe genuri și cât mai mulți autori.. și acesta a fost motivul pentru care am ales această carte din rafturile enorme ale bibliotecii. Mă bucur însă de un singur lucru: faptul că n-am dat 25 de lei pe ea, fiindcă nu merită. 

"Morala" acestui roman este să nu ne lăsăm îndrăgostiți repede de o imagine sau de câteva vorbe, ci trebuie să analizăm situația și să ne punem niște întrebări. Astfel a făcut și personajul principal, care a fost declarat un mincinos (nu aflăm până la final de ce) și riscă moartea. Asami Yamasaki, cea care l-a înnebunit pe masculul feroce din această carte are niște traume majore din copilărie și este puțin nebună. Stați calmi, nu moare nimeni.. în fond nu se întâmplă nimic cu adevărat interesant până în final. 

Iată încă alte motive pentru care mi-a displăcut cartea: ideea cărți este una cam stupidă și este tratată într-un mod cam grosolan, sunt relativ puține personaje, avem puțin suspans pe ici pe colo dar nu de ajuns, replicile sunt simple, scurte și banale. Am găsit câteva (lungi) pasaje erotice - scârboase și câteva exagerate și grosolane.

Nu am nimic cu Ryu Murakami, însă această carte chiar nu mi-a plăcut..

Notă:

1/5

2 Flori pentru Algernon de Daniel Keyes

Titlu: Flori pentru Algernon
Autor: Daniel Keyes
Număr de pagini: 264
Editura: Art
Anul apariției: 1966


Părerea mea:
Romanul "Flori pentru Algernon" este acel tip de povestioară scrisă într-un mod cât mai simplist, fără prea multe descrieri și bucle narative, însă care-ți dă mult de gândit și te schimbă.
Chiar dacă se bazează pe o idee care ar revoluționa toată lumea: creșterea IQ-ului oricărui om (în acest caz a unui bărbat întârziat), cartea nu are un caracter științific astfel încât nici măcar nu se oferă informații despre tipul de operație suportat de Charlie, primul bărbat de pe această planetă care a ajuns de la un IQ de sub 50 la unul peste 150. Acestuia i se cere să scrie mai multe rapoarte de progres - mai bine zis un jurnal al său astfel încât atât oamenii de știință cât și noi să putem observa cât mai ușor evoluția lui. La început scria complet greșit: mânca litere, nu folosea punctuația și scria așa cum auzea. El era, după cum puteți observa, cobaiul unor oameni de știință, la fel ca și Algernon, un șoricel căruia i s-a mărit IQ-ul. Chiar dacă la început Algernon și Charlie erau supuși unor teste și trebuiau să se întreacă, ulterior au devenit buni prieteni.

”Ceea ce mă încurcă de câte ori iese ceva la iveală din trecutul meu este că nu-mi dau seama dacă s-a întâmplat întocmai, sau dacă așa mi s-a părut mie atunci, sau dacă născocesc eu totul. Sunt ca un om care a fost toată viața pe jumătate adormit și care încearcă să știe ce era înainte să se trezească. Totul este foarte încetinit și tulbure.”

Totul mergea bine: Algernon era foarte deștept iar Charlie era un geniu.. însă mereu intervine ceva în calea fericirii, nu? Bărbatul observă că Algernon nu mai rezolva puzzle-ul atât de rapid ca înainte, ba chiar uneori se enerva și se urca pe pereți, ajungând la final să fie stângaci și să nu mai vrea să rezolve nimic, chiar dacă i se oferea o recompensă. Își dă seama foarte ușor de faptul că va ajunge și el la fel ca micuțul șoricel având în vedere că au făcut aceeași operație. Peste puțin timp Algernon moare.. 
Chiar dacă acum era inteligent, observă că nu e o diferență mare de la a fi idiot și de la a fi deștept. Chiar și așa, vechiul Charlie îi urmărea fiecare mișcare și aștepta să-l domine, așa cum o făcea în vremurile bune. Observând că a trecut deja de vârful muntelui și acum coboară cu repeziciune, Charlie își varsă supărarea în țigări, băutură și în femei ușoare până când toată lumea începe să se ferească de el. Devine naiv, începe să râdă atunci când alții râd de el și crede că are prieteni.
Când vede că nu mai poate, se întoarce la azil, însă le cere oamenilor de știință să mai pună din când în când o floare pe mormântul lui Algernon.

Notă:
4,9/5 (mi-ar fi plăcut extrem de mult dacă finalul n-ar fi fost previzibil)

2 [4] O toaletă a la Liz Taylor de Rodica Ojog Brașoveanu

Titlu: O toaletă a la Liz Taylor
Autor: Rodica Ojog-Brașoveanu
Editura: Nemira
Număr de pagini: 431
Anul apariției: 2000

❝Ca totdeauna când aborda genul candidului penibil, grotesc în recuzita oricui în afară de a Melaniei, Cristescu rămase cu gura căscată. Se uita la toaleta bătrânei, o salată tip Fond Plastic, Harababură de vopsele aruncate anapoda pe o rochie al cărei model ar fi dat mult să-l poată desluși cineva. Predomina culoarea verde cu pete din paleta albastrului de cobalt și a cenușiului și, dacă intenționase creatoarea să realizeze ceva apocaliptic, atunci reușise cât se poate de bine. Dungi, triunghiuri, trapeze, pătrate. Iți venea amețeala doar când o priveai.❝

Romanul acesta a fost ne-mai-po-me-nit!! Am terminat cartea aseară deși aveam de scris și de citit pentru școală.. însă putem opri tot pentru o carte bună, nu? Mai am o carte din seria Melania Lupu și pot spune că din cele 5 pe care le-am citit până acum, aceasta le întrece pe toate. 

Originalitatea este dată însuși de acțiunea și ideea acestui roman: cinci inși doresc să-l asasineze pe inginerul Marian Dragu. Tuturor însă le vine revelația să comită crima sâmbătă, pe data de 15 septembrie. Și cine sunt criminalii? În primul rând, soția lui Marian, Anca, care nu mai poate suporta faptul că acesta are o grămadă de amante iar ea îi aranjează întâlnirile, urmează una dintre ex-amantele sale, Olga, doi bătrâni puțin cam senili și un fost medic care a avut niște divergențe în trecut cu Marian. Toți au suferit într-un fel sau altul din cauza lui Marian, toți sunt nervoși și gata să treacă la fapte. Aparent nu se cunosc, iar legăturile dintre ei sunt 

bine meșterite de către geniala autoare Rodica Ojog Brașoveanu! 

Într-un final, toți declară că l-au omorât pe Marian. Dar cine este adevăratul asasin? 

Când am ajuns la sfârșit m-am mirat de ce bine se îmbină toate detaliile, personajele și întâmplările din acest roman..îl putem asemăna mai bine cu un puzzle! Sunt convinsă că n-am pierdut timpul cu nici o pagină și nici un pasaj! Firele narative se împleticesc, iar naratorul nu-ți dă nici măcar un detaliu subtil sau o informație aparent banală referitor la cine este criminalul. Uneori ai impresia două capitole că Anca este asasinul, după crezi că este Olga și tot așa.. 

Să nu vă temeți referitor la Melania.. apare și ea. Deși nu prea avea ce căuta în această conjunctură, iar după incidentul cu pisicile s-a împăcat cu Cristescu și cu Azimioară, apare fix când te aștepți mai puțin! Deși nu a ucis pe nimeni iar polițiștii nu prea au probe asupra ei, aflăm la sfârșitul romanului că aceasta riscă închisoarea.

Nu am de gând să fac nici un fel de spoil. Trebuie să puneți neapărat mâna pe cartea asta. Și vorbesc foarte serios. Scuzați-mi entuziasmul.. 

5/5

Rodica Ojog-Brașoveanu (28 august 1939, București – 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare de romane polițiste din Romania. A urmat primele clase la scoala „Maison de Francais” și și-a continuat studiile la liceul „Domnița Ileana” (astazi Liceul „Eminescu”). A început apoi cursurile Facultații de Drept din București, dar, după doi ani, in 1956, a fost exmatriculată pe motive politice. După un an de muncă necalificată la fabrica de medicamente Galenica, a reluat studiile de drept, de data aceasta la Iași. După finalizarea studiilor a început sa profeseze avocatura. În 1969 a debutat cu un scenariu de televiziune, iar primul roman polițist, Moartea semnează indescifrabil, l-a scris la insistența soțului ei, actorul Cosma Brașoveanu, și l-a publicat în 1971. După șapte ani de practică a renunțat la avocatură și s-a dedicat în întregime scrisului. Până în 1999, a publicat 35 de romane, in majoritate polițiste, dar și câteva istorice și unul știintifico-fantastic. Este considerată, in mod unanim, marea doamnă a literaturii polițiste românești.

1 Numere de Rachel Ward

Titlu: Num3ere
Autor: Rachel Ward
Editura: RAO
Număr de pagini: 250
Anul apariției: 2012

Atunci când vezi numerele tuturor, viaţa nu este uşoară. Jem nu a ştiut întotdeauna ce înseamnă acele numere, însă acum patru ani, moartea mamei sale în urma unei supradoze de heroină a făcut ca totul să fie mai clar. Numărul pe care Jem îl vede atunci când priveşte pe cineva în ochi nu este nimic altceva decât data morţii acelei persoane. Nu e de mirare că Jem a dus o viaţă de izolare până să îl cunoască pe Spider, un băiat cu totul haotic, dar care e dispus să lupte pentru ea. În timpul unei excursii la Londra, Jem vede moartea în ochii unor turişti, chiar în acea zi. Groaza care o cuprinde odată cu această realizare o face să fugă cât mai departe de acel loc, însă decizia pripită îi propulsează atât pe ea, cât şi pe Spider în capul listei de suspecţi ai atacului terorist ce a urmat imediat. Un thriller de debut captivant, îndrăzneţ, cu un final complet imprevizibil.

Ideea pe care s-a bazat acestă carte este una genială și îmi aduce aminte vag de Death Note sau de serialul Misfits. Trebuia să spun asta de la început, fiindcă acesta este pe deoparte și cel mai mare avantaj al acestei cărți.

V-ați gândit cum e să știți exact când va muri o persoană? Vi s-ar părea minunat? Dacă simțiți asta pe pielea voastră, așa cum a făcut și Jem (gem cu căpșuni) timp de 15 ani, vă veți da seama că nu e așa de superb.. De asemenea, acest lucru a băgat-o într-un mare bucluc pe protagonistă. Așadar ea decide să fugă împreună cu singurul prieten al său, Spider. Și de aici începe aventura! 

Cei doi pleacă din Londra cu mai multe mașini furate, însă în cele din urmă ajung să meargă la pas prin păduri și câmpii. De la început m-am rugat ca această carte să fie ceva mai originală și să nu intre în clișeul pe care deja cred că-l știți: cei doi se îndrăgostesc nebunește și-și jură dragoste divină. Dar măcar protagonista nu avea 16 ani (cred că știți și de acest detaliu des întâlnit). Ei bine, chiar asta s-a întâmplat. Și de aici interesul meu pentru această carte a scăzut.. (bine că a fost scurtuță și ușor de citit). 

❝Îmi petrecusem toată viața asigurându-mă că între mine și ceilalți era suficientă distanță. Îmi construisem un scut. Orice contact fizic cu cineva mă făcea să mă strâmb, să-mi arăt repulsia, să mă depărtez. Cu excepția lui Spider, firește. ❝

Însă speranța nu moare niciodată, nu? Finalul a salvat această carte și m-a înduioșat de asemenea. Mi-a adus aminte de finalul cărții Christine de Stephen King. 

Astfel Jem deși nu își termină liceul, duce o viață decentă și scapă de problema sa cu numerele, fiind ajutată de fiul său, Adam (nu știm dacă boala este ereditară, nici numărul lui Jem - iar detaliile astea sunt perfecte pentru a te face să cumperi a doua carte dintr-o serie de duzină). N-am de gând să citesc următoarele două volume, care nici măcar nu-s apărute în România.  

Per total a fost o carte decentă, cu un început surprinzător, dar autoarea s-a cam lăsat pe tânjală - însă și-a amintit la final că mai vrea să mai scoată câteva volume. Dacă v-a plăcut Sub Aceeași Stea de John Green vă recomand această carte. De asemenea, dacă vă plac serialele Skins sau Misfits, v-ar încânta să citiți acest roman (și de ce nu, întreaga serie). 

*scuze dacă am fost puțin cam răutăcioasă* 

3/5

Rachel Ward este o autoare britanică de romane pentru tineri. Romanul său de debut (Numere) a fost nominalizat pentru Waterstones Childrens Book Prize și Carnegie Medal.
Alte două titluri apărute în 2010 respectiv 2011 continuă povestea încâlcită al lui Jem. Rachel Ward locuiește în prezent în Bath, alături de soțul și copiii ei.

0 Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman

Titlu: Oceanul de la capătul aleii
Autor: Neil Gaiman
Editura: Paladin 
Număr de pagini: 192
Anul apariției: 2013

Oceanul de la capătul aleii începe cu o sinucidere. În ajutorul familiei vin locatarele de la ferma Hempstock: cea mai în vârstă declară că-și amintește de Big Bang, cea mai tânără pretinde că iazul de la capătul aleii este un ocean. Neil Gaiman ne spune, cu harul său de povestitor, o poveste despre fantasmele copilăriei, despre cea dintâi limbă, limba creației, în care orice ai rosti devine real, despre adulții care nu sunt adulți decât în aparenţă, despre eternitatea copilăriei. Un roman pe care fanii autorului britanic l-au așteptat timp de opt ani. 

sursa: editura-paladin.ro

Oceanul de la capătul aleii este prima carte a autorului Neil Gaiman pe care o citesc și a fost una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în tot anul. Ne este prezentată o lume magică din prisma unui copil de 7 ani, o lume în care monștrii puteau năvăli oricând în casa ta, o lume în care totul este posibil. De asemenea sunt câteva idei (care nu au neapărat legătură cu acțiunea romanului) pe care autorul le accentuează foarte bine:

"Uite, o să-ți spun ceva important. Nici adulții nu arată ca niște adulți pe dinăuntru. Pe dinafară, sunt mari și nepăsători și întotdeauna știu ce fac. Pe dinăuntru arată la fel ca întotdeuna; la fel cum arătau cand erau de varsta ta. Adevarul e că nu exista adulți. Nici măcar unul în întreaga lume."

Personajul principal se întoarce în orășelul său natal pentru a participa la o înmormântare, însă este condus spre casa unei vechi prietene din copilărie, Lettie Hempstock. În acel moment el credea prietena sa este plecată cu tatăl său în Australia și spera să se întoarcă cât de curând, pentru a discuta cu ea. Este condus mai apoi spre un iaz, care oarecum l-a făcut să-și amintească, doar pe moment, niște detalii importante. 

În universul infinit al copilăriei, iazul era un ocean, iar Lettie.. era moartă. Ea împreună cu prietenul său au trecut prin mai multe întâmplări bizare când au fost micuți. Din greșeală aceștia au eliberat o entitate, un purice, după cum spunea fetița care le-a cauzat mari capricii. Copilașii au reușit să o înfrunte însă Lettie, în ciuda tăriei sale de caracter, s-a sacrificat în favoarea prietenului său. 

"Oamenii mari urmează trasee. Copiii explorează. Oamenii mari se mulțumesc să meargă pe același drum de sute și de mii de ori. Poate că nu le dă niciodată prin minte să se abată din drum, să se strecoare pe sub rododendroni, să găsească spațiile printre garduri. Eram copil și știam o groază de moduri de a ieși din drum, moduri care nu presupuneau traversarea aleii noastre." 

Pentru mine a fost o carte excelentă și sincer nu-mi găsesc cuvintele. A avut un mic minus, însă nu a fost vina autorului. Având în vedere că ediția publicată în România a apărut odată cu cea din UK, traducerea a fost făcută repede și au mai existat câteva greșeli. În rest totul a fost.. perfect!

5/5

Neil Gaiman este un autor de origine engleză născut pe 10 noiembrie 1960. Dintre operele lui putem aminti următoarele: Pulbere de stele, Zei Americani și Cartea Cimitirului. Scrierile sale au câștigat numeroase premii printre care Hugo, Nebula și Bram Stoker precum și medalia Carnegie în literatură în 2010. Este primul autor care a câștigat atât medalia Newbery cât și medalia Carnegie pentru aceeași lucrare. Entuziasmul în creștere al fanilor săi a făcut să fie numit un "star rock" al lumii literare.