5 Zece trucuri pentru zece la BAC

Bună! În sfââârșit mă pot lăuda că sunt studentă la arhitectură în București. Așadar, voi începe să postez mai des și să vă surprind cu articole mai.. altfel. Stay tuned!

Având în vedere că în ultima perioadă tot mai multă lume m-a întrebat cum am putut să iau o notă mare la BAC fără să tocesc, m-am gândit că v-ar fi folositoare şi vouă zece trucuri pentru o clasă a XII-a cât mai productivă şi un examen al maturităţii luat cu o notă cât mai mare!

🔸Trebuie să te decizi cât mai repede care este materia la alegere 
               Pe lângă română şi proba obligatorie a profilului, vei fi pus să alegi o altă materie pe care o vei da la BAC. Aceasta poate fi biologie, chimie, fizică, informatică, logică, geografie, filosofie, etc. Este important să nu îţi alegi această materie în funcţiile de notele pe care le-ai luat în anii trecuţi (pentru că profesorii pot fi subiectivi), ci trebuie să te întrebi dacă ţie chiar îţi face plăcere să înveţi biologie, spre exemplu, şi dacă nu ai acumulat anumite lacune care te-ar putea dezavantaja. De asemenea, această materie poate coincide cu specializarea pe care ţi-o alegi la facultate, cum ar fi să alegi biologie/chimie/fizică dacă dai la medicină. Nu în ultimul rând, te poți gândi și la nevoia unei pregătiri la materia respectivă - în cazul în care profesorul de la clasă nu își face bine treaba.
               Ceea ce îți pot recomanda, pe lângă celelalte sfaturi, este să alegi o materie care nu te pune în postura de a sta și a căuta un profesor cu care să faci pregătire, iar mai apoi să dai timp și bani pe meditații. Așa m-am decis și eu să aleg biologia, deoarece a fost materia pe care am ales-o pentru tezele dintr-a XII-a, dar și pentru că notițele mele mi-au fost de ajuns pentru a trece cu bine de proba la alegere.

🔸Nu este necesar să te pregătești pentru toate materiile de la BAC
               Chiar dacă mai toți colegii tăi își ocupă după-amiezile cu meditații, iar părinții te întreabă dacă nu ai nevoie de niște informații în plus, asta nu înseamnă că dacă te pregătești cu un profesor vei avea succes. Ceea ce este cel mai important, în opinia mea, este să îți găsești tu acea motivație care te face să vrei să înveți în fiecare zi și să vezi acest examen doar ca pe o dovadă că tu nu ai stat degeaba într-a XII-a și că ai potențial. În fond, și profesorul de la clasă îți poate oferi un feedback, prin teste și teze, iar dacă acesta este unul negativ este clar că ai nevoie de ajutor. În acest caz îți poți întreba profesorul sau chiar un coleg, sunt sigură că îți vor explica tot.

🔸Nu te lăsa influențat de cei care nu vor avea un viitor
               Am auzit-o și eu de o mie de ori pe aia cu "ce-o să-mi trebuiască mie în viitor comentariile la română/formulele de la mate/reacțiile la de chimie?" de obicei de la cei care își irosesc aiurea timpul. Este adevărat, nu te va întreba nimeni când te vei angaja cât face sin(a+b), dar momentan tu nu ești pus în situația asta. În fond, nota la bacalaureat este esențială pentru viitor pentru că te ajută și la admiterea la facultate, chit că e 20% sau 100%. Ea demonstrează faptul că poți, da, POȚI, să îți exprimi o opinie, să memorezi ceva logic, să rezolvi o problemă și că ești APT și vrei să treci la nivelul următor. Iar dacă nu trebuie să muți munții din loc, ci să înveți ca să ai viitorul asigurat - DE CE NU?

🔸Încearcă să îți redactezi singur comentariile
               O să vezi mulți care se laudă că au eseurile de la cei mai mari - așa, și? Pun pariu că nici măcar nu știu ce înseamnă unele cuvinte de acolo. Așa că dacă vrei să ai notă mare la română, ar fi bine să te apuci de treabă din timp și să nu cumperi eseuri de-a gata. Atunci când fitrezi tu informațiile din caiet/din culegeri și le scrii cu cuvintele tale e mult mai ușor să le înveți ulterior. Nu te complica cu prea multe cuvinte necunoscute, dar dacă sunt termeni literari, atunci scrie sub ce înseamnă. Eu mi-am scris eseurile pe calculator astfel încât să le pot corecta ușor, dar și să nu mă încurc în propriul meu scris și mi-a fost de folos - am luat 9,8 la română.

🔸Planifică-ți întotdeauna ziua/săptămâna 
               Ca să te asiguri că ai timp pentru toate materiile și pentru eventuala pregătire pentru facultate este esențial să ai mereu un program bine stabilit. Încearcă să faci mereu pauze, de obicei din 50 în 50 de minute și să nu lucrezi toată ziua la aceeași materie pentru că va începe să fie monoton. Încearcă să înveți minimum 4-5 ore zilnic și să acorzi atenție atât materiei de la clasă cât și recapitulării lecțiilor rămase.

🔸Nu renunța total la somn, sport & întâlnirile cu prietenii
               Dacă respecți sfatul de mai sus înseamnă că sigur o să ai timp să faci și lucrurile care îți plac. Spre exemplu, la sfârșit de săptămână, te poți vedea cu prietenii tăi și să vă relaxați puțin - încercați pe cât posibil să nu vorbiți despre bac. De asemenea, când mai faci pauze între 'sesiuni de învățat' este bine să mai faci câteva exerciții simple, spre exemplu abdomene, deoarece astfel ți se va oxigena mult mai bine creierul și vei învăța mult mai ușor. După ce ai terminat cu învățatul, încearcă să mai stai măcar jumătate de oră înainte să te culci și să te gândești la lucrurile pe care le-ai făcut în ziua respectivă, dar să te gândești și la planul pentru a doua zi. Este absolut necesar să dormi cel puțin opt ore pentru a fi complet odihnit a doua zi.

🔸Lipește notițe prin cameră
               Atunci când pur și simplu simți că nu poți memora ceva, ia o foaie A3 și scrie pe ea cu un marker gros formulele la matematică sau părțile din lecții care ți se par dificile. Mai apoi lipește-le prin cameră, la locuri la vedere astfel încât să le tot privești, chiar și atunci când nu vrei. Asta te va ajuta să-ți amintești noțiunile mult mai ușor.
Tip: folosește și culori dacă ai o memorie vizuală bună

🔸Practice makes perfect
               La materiile reale trebuie să știi că numai dacă lucrezi constant vei ajunge să rezolvi variante întregi cu ușurință. Dacă la început îți va fi mai greu, adică vei rezolva o variantă în trei ore, dar spre final vei ajunge să o rezolvi în numai o oră. Asta îți va fi de folos și la bac, pentru că vei avea timp să-ți revizuiești lucrarea. Dacă nu-ți iese o problemă azi, noteaz-o pe un carnețel și încearc-o și peste câteva zile - poate ai fost obosit în prima zi și nu te-ai gândit la formula potrivită! Îți recomand după ce termini cu toată materia să faci în jur de trei variante pe zi.
Tip: ascultă muzică dacă simți că nu mai ai chef să lucrezi și vei vedea că vei fi motivat să continui

🔸Fă-ți fișe recapitulative
               După ce termini de învățat o lecție sau un capitol, încearcă să sintetizezi toată informația pe o singură foaie. Mai apoi, încearcă să te întrebi lucruri din lecție, ca să fii sigur că ai înțeles. Poți să scrii întrebările pe o foaie într-o zi și să răspunzi peste câteva zile, fără să te mai uiți pe acea lecție. Dacă te ajută, poți ruga un prieten să te asculte din lecția respectivă și să insiste cu părțile din lecție pe care nu le știi.

🔸Go digital, baby
               Chiar dacă nu este ok să îți pierzi timpul pe telefon cu mesaje, facebook, etc, asta nu înseamnă că telefonul nu te poate ajuta să înveți. Există aplicații care îți interzic folosirea altor app-uri care îți distrag atenția cât timp înveți sau chiar aplicații cu lecții la biologie.
               O aplicație care m-a ajutat pe mine foarte mult a fost însă Pomotodo (disponibilă atât pe android cât și pe ios) care te ajută să monitorizezi cât ai învățat.  Atunci când începi un task, selectezi materia la care înveți, iar aplicația te va atenționa după 50 de minute (sau mai mult, tu alegi) că a venit timpul să iei o pauză. La finalul zilei, aplicația îți arată un grafic cu cât de mult ai învățat la fiecare materie și cât timp ai petrecut. Pe mine m-a ajutat mult pentru că m-a făcut să nu mai uit de pauze și să mă simt așa mândră la finalul unei săptămâni, când vedeam cât am învățat pentru fiecare materie.

Sper că v-am ajutat cu sfaturile mele și vă urez muuuultă baftă în clasa a XII-a și la BAC.
P.S.: în curând apare recenzia la dans, dans, dans de h. murakami. ne auzim!

Citește și alte articole despre școală
>> Cinci chestii enervante în clasa a unșpea
>> Cum să te descurci bine la școală dacă ești leneș

3 Casa somnului de Jonathan Coe // Recenzie

Titlu: Casa somnului

Autor: Jonathan Coe

Editura: Polirom

Număr de pagini: 358

Anul apariției: 1997

      Trecând peste faptul că este absolut necesar, vital am putea spune, voi ce părere aveți despre somn?
      Considerați că este calea cea mai simplă și mai eficientă de a ne odihni sau că este o totală pierdere de timp? Într-adevăr, petrecem aproape o treime din viață stând inerți și vulnerabili într-un pat în loc să facem altceva mai important.

"Nici Napoleon nu dormea. Și nici Edison. O să vezi că mulți oameni celebri s-au comportat la fel. Ni se spune că Edison disprețuia somnul, și din punctul meu de vedere bine făcea. Și eu îl disprețuiesc. Mă disprețuiesc și pe mine fiindcă am nevoie de el". 

      Deși conducea o clinică care se ocupa de oamenii care au probleme cu somnul, doctorul Gregory Dudden considera că opt ore de somn pe noapte sunt prea multe pentru un om și în acest sens face mai multe teste ca să schimbe acest lucru. Fiind obsedat de aceste lucruri încă din timpul studenției, Gregory o urmărea pe prietena sa, Sarah, în timp ce era în REM (Rapid Eye Movement). Ulterior, ea avea să descopere că este narcoleptică, prezentând totodată și alte simptome precum cataplexia. Din cauza acestor probleme, majoritatea colegilor o considerau nebună, mai puțin un coleg de facultate, Robert, care este în stare să facă orice pentru ea, gândindu-se și la o schimbare de sex.

      Aș putea spune despre Robert că este un personaj dublu, având un rol important în desfășurarea acțiunii. Identitatea lui se bifurcă încă din momentul în care Sarah are un vis în care află că prietenul ei are o soră geamănă, Cleo. Pentru a nu ajunge să râdă de ea, Robert confirmă această informație, știind că Sarah nu ar putea s-o verifice. Robert și Cleo fac schimb de identitate, astfel încât Robert dispare și apare doar în momentele-cheie ale romanului care trebuie corelate cu detalii anterioare pentru a fi deslușite.

       Tocmai ăsta consider că este farmecul acestei lecturi: ea te provoacă să urmărești cu atenție fiecare paragraf, deoarece anumite detalii sau conversații aparent banale vor fi reluate ulterior. Inițial acestea nu sunt prea multe, iar faptul că (,) capitolele impare cuprind întâmplări din 1983-1984 iar cele pare cuprind evenimente din 1996 fac cititorul să fie puțin confuz. Totuși, stilul alert al naratorului, care trece rapid de la un cadru la altul, ca și cum romanul ar fi o compilație de scurt-metraje va face ca (aproape) toate dilemele să fie elucidate.

        Finalul este deschis, însă mi se pare că un fir narativ a fost lăsat în aer și anume cel în care se făcea legătura între un vis recurent din copilărie care-i aparținea lui Robert și un film pierdut de-al lui Salvatore Ortese din care a mai fost găsit doar un cadru. O altă nemulțumire a mea se referă tot la filme: deși ritmul narativ este unul alert, mai există și unele abateri, prilej pentru câteva personaje de a vorbi despre filme englezești. Recurența acestor episoade face, uneori, lectura să pară mai greoaie.

        Cu toate astea, pot spune că cel mai mult mi-au plăcut la acest roman personajele care nu sunt mulțumite în nici un punct al romanului cu cine sunt însă sunt în stare să facă orice lucru nebunesc pentru a-și atinge obiectivele dar și legăturile dintre acestea. Liantul dintre ele este clinica din Ashdown (supranumită Casa somnului). Pe lângă faptul că acest roman te învață o grămadă de lucruri despre somn, este totodată o lectură imprevizibilă, pe care v-o recomand tuturor.

Notă: 4/5

citește recenzia precedentă [Orizontul de Patrick Modiano] >>

5 afterlife, after bac

nu am mai postat de mult timp recenzii, nu v-am mai dat nicio recomandare și probabil m-ați dat dispărută.. însă am dat bacul și am luat bacul cu o medie de 9,7.
da, m-am apucat iarăși de citit, însă mi-e foarte greu după un an de pauză cel puțin atunci când îmi cumpăr cărți. înainte mă interesam, citeam și recenziile voastre și îmi era foarte ușor să mă decid cu ce cărți ajung acasă. acum mai degrabă pierd câteva jumătăți de oră la raionul cu cărți despre artă și arhitectură și după realizez că.. mai există și beletristică.

clasa a 12-a nu a fost așa de groaznică cum se spune pe la ora 5 la televizor sau cum vorbesc cei care pierd timpul și după se plâng aiurea. la mine a fost mai dificil din cauză că nu prea stăteam pe acasă. trebuia să merg în fiecare weekend la bucurești pentru a face meditații la arhitectură. din ce știu, toți cei care doresc să urmeze această facultate fac toate aceste drumuri deoarece concurența este foarte mare, comisia este subiectivă iar admiterile diferă (spre exemplu în iași se merge mai mult pe geometrie descriptivă, în bucurești este necesar să ai și cultură generală în domeniu). așadar, în fiecare vineri seară trebuia să merg 40 de km din orașul meu natal până în suceava, unde luam trenul spre bucurești. mergeam tot pe această rută înapoi spre casă, ajungând la 4:20 în suceava. am avut noroc că nu am prins întârzieri foarte mari (cu două mici excepții când am așteptat două ore o legătură) și pentru că ai mei au strâns bani pentru facultate încă de când eram mică și am avut bilete la cușetă. însă nici aici nu sunt condiții extraordinare, în sensul că trenurile sunt vechi și curățenia lasă de dorit.
luni era cea mai groaznică zi. uneori, nu dormeam deloc pe tren din cauza căldurii și ajungeam foarte obosită la școală, și mi-era și mai greu pentru că primele trei ore erau foarte importante, deoarece aveam biologie, mate, română, adică materii pentru bac. de obicei, eram așa obosită încât nu mai puteam focaliza pe tablă și pe de o parte mă chinuiam să înțeleg și pe de altă parte mi-era jenă că mă vor observa profesorii și-mi vor face morală. cum eu luni stăteam mai tot timpul în pauze cu ochii închiși sau mă târam până la automatul de cafea, colega mea de bancă îmi povestea cât e de obosită ea pentru că s-a uitat la filme pe disney. nu mă plângeam de situația mea și nu îi luam peste picior pe cei care făceau afirmații de genul pentru că nu-mi place să mă cert cu oameni neimportanți. totuși, au fost câțiva colegi drăguți care mi-au înțeles situația și au încercat să mă ajute.

nu am fost în anii ăștia de liceu un elev apreciat de către profi, așa cum erau cei care se băgau în seamă aiurea, provineau de la o școală generală bună sau aveau părinți care erau în politică. numai în clasa a XII-a am primit diplomă de merit, având media generală 9,75 spre deosebire de clasa a IX-a, când am avut 8,33. nu-mi vine să cred nici eu cât m-am ridicat, având în vedere că primul an de liceu a fost un adevărat șoc pentru mine, dar și pentru alți colegi. eu, cel puțin, am fost în generală la un liceu de artă, iar acolo profesorii s-au bazat că toți elevii vor continua să învețe tot la arte. deși și eu doream acest lucru, am plecat din cauza colegilor care-mi ziceau să mă arunc în fața tramvaiului și a profesoarei de română, care ne punea să tocim pagini întregi total irelevante. când am ajuns la mate-info, la cel mai bun liceu din oraș (care a avut promovabilitate 100% la bac anul ăsta, btw), m-am lovit de matematică, chimie, fizică și de profesori care nu mai doreau să mai explice o dată, deoarece considerau că materia aceea era predată de un alt profesor.. care nu prea și-a făcut datoria, în cazul meu. cu toate astea, am fost a cincea pe clasă la bac, și am avut media mai mare ca cei care erau apreciați de profesori.

am făcut pregătire doar la matematică. la începutul anului părinții mi-au spus că mă susțin dacă eu consider că am nevoie de meditații, însă i-am surprins când le-am spus ferm că mai bine investesc banii ăia în altceva. da, am cunoscut mulți oameni care făceau pregătire la română, și primeau eseurile gata-făcute de la profesor, lucrau pe subiectul I etc. eu mi-am făcut singură eseurile, scriindu-le mai întâi pe un caiet, iar mai apoi, deoarece am simțit nevoia să le mai modific, le-am transcris pe calculator. deci, au fost eseurile mele, gândite de mine și le-am învățat cât mai logic, făcând conexiuni. deși nu tuturor tinerilor le face plăcere să citească despre țărani, despre război și despre avari, materia asta nu e chiar așa învechită precum spun unii. materia asta încearcă să ne impună niște valori și să ne ofere indicii despre specificul nostru național. ea încearcă totodată, să-i facă pe unii tineri să analizeze mult mai ușor și logic orice text, iar eu zic că asta este ceva destul de util, dacă un eseu este învățat logic și nu tocit. totodată, în orele de română ar fi interesant să se studieze și opere străine, care să-i atragă pe tineri să citească mai mult.

în fond, eu cred că asta este cea mai mare greșeală a elevilor când învață la română - tocesc. și colega mea de bancă mi-a mărturisit că ea își lasă învățatul pentru bacalaureat pe ultima sută de metri pentru că numai așa poate reține ce a tocit. ea a fost în aceeași clasă cu mine la arte, și a preferat să ia niște 10 atunci în timp ce profa asculta ce a învățat pe dinafară, în loc să învețe atunci cum să asimileze ceva și să rețină pentru un timp îndelungat. tocmai aici cred că bacalaureatul la română nu evaluează într-adevăr capacitatea unui elev de a fi bun la analiza unui text. consider că dacă s-ar strecura și niște întrebări referitoare la operă, doar ca să vadă evaluatorul că ai citit și nu ai tocit eseul de la pregă, bacalaureatul va fi mult mai eficient.

la matematică mi-a fost ușor deoarece mi-a plăcut mult mai mult materia de a XI-a și a XII-a față de cea din anii precedenți. însă nu asta a fost cheia. tot ce trebuie să faci ca să iei o notă mare la bac la mate e să lucrezi constant. dacă ai norocul să ai și o profă la școală care pune accent pe practică și nu pe teorie, așa cum nu am avut eu, e super. dacă nu, singur găsești tu măcar un coleg binevoitor care să-ți explice o integrală dubioasă. a, și mai e ceva aici: formulele la mate nu se învață. dacă ai să stai jumătate de zi cu o foaie în față și ai să scrii aceeași formulă la mate până te doare mână o vei uita a doua zi. teoremele, formulele se învață prin exercițiu. încearcă, pe cât poți, să rezolvi cât mai multe exerciții simple, cele în care trebuie doar să aplici formula și îți va fi mult mai ușor. 

biologia am ales-o deoarece informatică nu prea am făcut în liceu, iar fizica și chimia nu sunt materiile mele forte. la bio am încercat să învăț constant, în sensul că de fiecare dată când găseam puțin timp liber mai citeam o lecție. la biologie un rol important îl joacă notițele lipite pe pereți, spre exemplu cu enzimele din sucurile digestive sau efectele simpaticului și parasimpaticului. de asemenea, la biologie este important și să lucrezi teste, ca să te asiguri că n-ai uitat ceva.

sper că v-am ajutat cel puțin pe cei care dau bacul în 2017.. nu o să dispar din nou, chiar am gânduri mari cu blogul ăsta doar că, așa, din întâmplare, am și eu două admiteri de dat, iar una dintre ele e în septembrie. o zi frumoasă și ne mai auzim!

6 orizontul de patrick modiano, recenzie (+câteva explicații)

orizontul de patrick modiano este pur și simplu o carte 'altfel', chiar dacă abordează subiecte pe care le mai poți găsi în n cărți. faptul că o carte trebuie să aibă o grămadă de pagini pentru ca autorul să se poată dezlănțui și să iasă ceva bun nu se aplică și acestui roman - în numai 100 și ceva de pagini poți surprinde niște viziuni și idei mai rar găsite plus câteva personaje atipice (cu care nu se pot identifica cei care consumă literatură de consum, deci cartea asta e în siguranță).

nu se ține cont de timp, spațiu și mai ales de momentele subiectului (mă gândesc că profii ăia de română închiși la minte ar arunca romanul ăsta în primul coș). astfel mereu te întrebi de ce, mereu afli ceva din trecutul unui personaj și îți 'reconfigurezi traseul'. rămân la fel pe tot parcursul romanului plimbările protagoniștilor prin paris, iar străduțele lăturalnice și parcurile sunt descrise într-o manieră care te face să crezi că acțiunea s-ar putea să se schimbe de la o stradă la alta.
atunci când vorbeam despre personaje atipice voiam să vă mai spun că aici există un mic paradox - ei se consideră niște indivizi normali și sunt tratați ca atare, însă, dacă e să fim sinceri, nu oricine ar putea trece prin ce au trecut ei.

s-au cunoscut într-un loc pe care cel mai probabil ai vrea să-l părăsești cât mai curând - o stație de metrou la o oră de vârf. nu, nu și-au dat 'bună ziua', dimpotrivă, cineva l-a împins și el a ajuns să o împingă pe ea, astfel ajungând pe jos plină de sânge. și astfel au ales să călătorească împreună prin viața asta, însă nu era totul roz pentru ei - erau amândoi doi fugari, iar pentru ea era mai greu fiindcă se temea de un anumit bărbat care tot o amenința. și tot fiindcă îi era foarte frică, a ales să plece. finalul depinde de fiecare - de cum vede fiecare dintre voi cartea asta.

una peste alta, eu zic că e o carte bună de citit în metrou, asta fiindcă nu are o cursivitate anume și poți să te oprești din citit oricând, nu numai când se termină capitolul, și nu simți că pierzi nimic.

(+) 

 am lipsit ceva timp, am pierdut legături cu persoane cu care mi-era drag să vorbesc și cu toate astea am decis să mai postez încă o recenzie, cea de mai sus, și am făcut-o pentru că mai sunt articole de pe blogul ăsta care încă mai sunt accesate, care n-au mucegăit. și poate și ăsta o să-i ajute cuiva.
mi-a fost greu să renunț total - pe de-o parte că url-ul și numele blogului au fost alese cu 'grijă' în 2011 când eram doar un copil senil, astfel am mai păstrat articole pe care sincer nu vreau să le recitesc acum însă va veni timpul să o fac cândva - și voi ști că sunt aici. pe de altă parte pentru că nu pot să nu scriu, fie și despre mine și relația mea cu lumea de afară, fie despre cărți, muzică, filme și alte dulcegării.
blogul ăsta e de fapt evoluția mea. cu bune și cu rele. și mai ales cu greșeli. din care sper să fi învățat.
clasa a 12-a va fi un an greu și trebuie să trag tare pentru a ajunge unde doresc/dorim. nu știu cât timp voi avea la dispoziție să mai postez, sper doar să fac față ca după să iau din nou legătura cu câțiva oameni de pe aici.

hugs!x

1 legături, motive și mere

cu puțin înainte de aprilie mă găseam înghesuită pe o canapea undeva fredonând people are strange cu un glob disco. în el mă reflectam și eu. eram o minusculă parte din acea sferă penibilă care defapt tot timpul este pasată de la cineva la altcineva - însă asta e scopul ei, să i se acorde atenție, nu? nu și scopul meu.

cu mai mult timp înaintea acestei întâmplări bizare, ciudate și neobișnuite mă aflam tot pe o canapea ascultând cum o oglindă murdară reușea să cânte hey joe. staistai, eu defapt ce aberez aici?

ai putea spune că eu trăiesc într-o oglindă. defapt mai multe oglinzi. mai umane și mai reale ca orice altceva. poate dacă află altcineva că oglinzile astea chiar 'umblă' pe toate drumurile și defapt tot ce e în jurul nostru e un zgârie-nori în care se reflectă de mii de ori lumea s-ar putea să mi se spună că și gândurile mele sunt și ele ca într-o oglindă.. pe dos. și tocmai am spart una! era oglindă în care nu-mi permiteam să mă oglindesc mereu, ci numai când mi-era lumea mai dragă și ea trebuia să se întoarcă spre mine, să mă aducă cu picioarele câțiva metri sub pământ, căci era tare murdară, și am ajuns să cred că și eu sunt așa. am ales s-o las din mâini fix atunci când avea nevoie de mine, avea nevoie să mă facă să mă simt vulnerabilă, cu sufletul murdar și dependentă totuși de viziunea asta. i-am reproșat însă oglinzii ăsteia că ea îmi cunoaște doar părțile din mine care-s mai departe de suflet. și încă sper că există oglinzi mai 'performante'. astfel am scăpat-o și am făcut să pară ca și cum ar fi fost o greșeală, ca și cum ar fi fost niște vorbe în vânt sau mai bine zis.. a luat-o vântul.

însă acum a venit rândul să dau eu un șut în globul disco și să-mi sparg cu această ocazie oglinda din ea fiindcă mi-am dat seama că nici măcar el nu și-ar da seama că lipsește un pătrățel microscopic. înainte chiar de asta, mi-am pregătit ochelarii de soare ca să îl iau în brațe, dar când s-a lăsat seara petrecerea a început și el nu era acolo. așa că am avut un motiv să fac ce trebuia făcut.

tot într-un obiect cât-de-cât sferic am primit..un bilețel. o poezie. cuvinte scrise alb pe negru. gri? o oglindă? nu. un suflet. solitudine. împreună.

5 Joia dulce // Șoareci și Oameni de John Steinbeck

căutând ceva bun de citit prin cărturești, am dat cam acum o lună peste joia dulce fiindcă sinopsis-ul mi se părea interesant. n-am prea auzit multe despre steinbeck până atunci și nici n-am văzut articole despre cărțile sale pe bloguri așa că am mers la ghici. și presupun că asta-i cel mai fain lucru pe care poți să-l faci într-o librărie propriu-zisă, nu?
și.. cartea m-a surprins într-un mod plăcut. m-a introdus treptat în lumea lui steinbeck, un univers în care descrierea este adresată doar lucrurilor lipsite de viață, personajele bucurându-se astfel de o caracterizare de un nivel mult mai înalt, care se realizează prin limbaj în principal dar și prin acțiuni. întrebarea în jurul căreia se învârte toată acțiunea romanului este "iubirea poate fi un remediu pentru orice?"..romanticii incurabili ar fi sigur de răspunsul lor, dar ce se alege de cei care trăiesc în propria lor lume unde nimic nu-i așa cum ar trebui să fie și totuși.. se obișnuiesc fără să vrea cu asta. uită cum e să ai o zi normală, să-i zâmbești soarelui dimineața și să te gândești că n-ai nimic de făcut și că nimic nu te oprește să faci ceea ce vrei tu.. dar atunci când totul se blochează, când rămâi între lumi pe cine te bazezi? singur sigur nu poți scăpa din asta. cu puțin ajutor din partea prietenilor săi, personajul principal reușește să revină la normal, după o serie de întâmplări bizare întâmplate într-o banală joie (dulce)..

toate bine și frumoase de asemenea și în șoareci și oameni. se ilustrează aici alt tip de legătură dintre oameni, una la care noi poate am renunțat de mult: atunci când cineva te trage în jos și simți că (,) cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru e tine e să lași totul. ei bine, asta nu e așa de ușor pentru george, un țăran tipic american, pentru care banii reprezintă întotdeauna un interes principal. cartea asta mi-a demonstrat că o poveste care te lasă cu așa de multe stări și întrebări poate fi găsită și într-o carte de 150 de pagini cu font uriaș. așa că puține pagini s-au transformat în multe stări și puține cuvinte.. nu cred c-ar trebui să ratați cartea asta!

1 nu-i important, dar n-am câștigat

am furat lacătele încătușate mai nou de poduri și am închis ceea ce ar fi într-adevăr păcat să se piardă printre firele de păr atunci când te pălmuiește vântul într-o zi ca asta, în care e soare cu dinți, sau să pătrundă în plămâni ca mai apoi să fie dat afara așa de banal precum..fumezi.
fără să-mi dau seama că fac iar asta, ochii mei te-au surprins iar. tot încearcă să te scaneze, să-ți fotografieze sufletul, să-și bată joc până și ei de forma neregulată ce-o port în piept (și nu, nu-i o broșă). până acum a reușit doar să-ți memoreze conturul, acele tușe din tine care vrei tu să se vadă, dar care nu-ți schițează portretul. uneori sunt atât de multe încât încep să se taie unele pe altele, să formeze unghiuri mai mari chiar ca distanța pe care o ții față de oameni. vrei să rupi hârtia, să termini creioanele 8B aruncate prin ghiozdan și te murdărești chiar tu cu mină, doar fiindcă vrei ca toate privirile (și mai rar sufletele) să se întoarcă spre tine.

de fiecare dată când mă gândesc la ceva din perioada aia, seara aia apare ca un pop-up în explorer pe care ți-e greu să-l închizi. pe lângă asta, ți-ai scos antivirusul și încă te bucuri că tot sistemul e la pământ. tu presupun că ai șters fișierul ăsta temporar, nu?

ar fi vrut să mă lași să tau în bucătăria sufletului tău, nu cea propriu-zisă, să-mi mai faci o cafea- că și așa ea a fost înlocuitorul tău în ultima lună (și ceva!) și să mă lași să umblu prin sertarele cu furculițe și cu cuțite și să le înfing, pe rând, în mine, ca să doară mai puțin.


//textul de mai sus e o 'compilație' de piese, stări, amintiri și vise pe care le-am scris acum ceva timp. le-am țesut azi împreună.//

1 Și v-am spus povestea așa de Florin Bican | Recenzie

Și v-am spus povestea așa nu este doar o istorisire despre cai, nu este doar cantitatea de Picătura ce face ca multe basme minunate să se transforme într-un tot unitar, ci și o enciclopedie care te ajută să-ți cunoști cealaltă jumătate a ta, să-ți îngrijești sufletul. Chiar el te face un împărat cum găsim numai în basme, iar cu cât sufletul tău este mai frumos, cu atât te simți fericit că poți ține departe toți balaurii, numiți și oameni fără sentimente, fără suflet.

Ironia face ca pe lângă faptul că această carte ar trebui pusă în ramă, și istorisirea pe care o găsim în ea este încadrată de mai multe rame, cea din exterior fiind chiar realitatea cu care ne lovim și noi în fiecare zi. Asta ne îndeamnă să intrăm mult mai ușor în poveste și să ascultăm povestea lui Aleodor Împărat și al fetei Împăratului Verde care fac tot posibilul să-l ajute pe Jumătate de Iepure Șchiop, un căluț supra doi, să-și găsească cealaltă jumătate. În ajutorul său vin și alți căluți printre care Mesteacăn, Chiparos, Stejar și Tei Auriu care spun fiecare câte o istorisire care îl ajută pe cel nevoiaș dar și care trezește la viață tărâmul pe care a domnit Jumătate de Om pentru o lungă perioadă. Vom afla de-a lungul cărții că diabolicul stăpân al tăpșanului cu pricina a mai apărut prin istorisirile căluților năzdrăvani și astfel se fac anumite conexiuni. Ulterior, căluții năzdrăvani au realizat că există o legătură și între ei, și s-au mirat atât de tare încât ar fi ajuns vestea pe Facebook și până la câinii din Giurgiu.

Autorul a accentuat aici o lecție de viață de care mi-am dat și eu seama înainte să încep acest roman. Astfel se face referire la faptul că fiecare entitate reprezintă o poveste sau o idee (am mai auzit asta în expresionism, nu?) și astfel ne dezvoltăm în bine dacă încercăm să cunoaștem oameni la fel ca și cum am citi niște cărți. Chiar dacă aceștia sunt foarte diferiți de noi, atât în sensul bun cât și invers, noi trebuie să avem puterea și înțelepciunea să ne întipărim în minte mici învățături pe care să le aplicăm cât mai bine în viață. Chiar și oamenii răi ne ajută cu ceva - ne reamintesc cum nu trebuie să ajungem.

Chiar dacă pe net scrie că este o carte dedicată copiilor, eu v-o recomand tuturor fiindcă cu siguranță aveți ce învăța din ea. Dacă nu v-am convins până acum, amintiți-vă preț de o secundă ce fain era în copilărie când citeați basme și ascultați-mă când vă spun că va fi la fel și acum.

*

 “Dar știu atâta, că ei mergeau fără a simți că merg, părându-li-se calea scurtă și vremea și mai scurtă. Deh, cum e omul când merge la drum cu dragostea alături, că să fi fost ei cai, altă socoteală.”

“Acum știu ce-ți face jumătatea să iasă din pământ [...] - poveștile pe care le auzi. Ele ți se revarsă în urechea ce cheamă după ea, încet, încet, tot trupul..”

*

Notă: 5/5

<<Citește recenzia anterioară

2 Doctor Sleep de Stephen King | Recenzie

Imediat când am aflat că există o continuare la Shining, am zis că trebuie să pun mâna pe cartea asta. Așa am și făcut, am lăsat orice altă carte și am început-o iar zilele trecute am ajuns să las tot.. ca să o termin mai repede.
Înțeleg că americanii sunt în general lacomi (de aici probabil și numărul mare de oameni obezi) însă dacă ai în față o capodoperă de ce ai vrea să tragi de ea până nu mai rămâne nimic? Tocmai asta e farmecul în unele cărți ale maestrului - să nu-ți răspundă la întrebări, să te lase în aer.. într-un mod plăcut. După ce am terminat Shining, în zilele în care am rămas confuză după o carte așa de bună, m-am întrebat oare ce se va întreba cu Danny Torrance și îmi imaginam că va avea o viață liniștită - cel puțin asta merita după cele întâmplate la Overlook. Însă aceasta carte mi-a distrus oarecum toate viziunile și a introdus personaje noi, multe pe care le-am considerat fără un folos anume până la final. Dar nici acesta parcă nu m-a 'satisfăcut'.
Cred că Stephen King a ales un final fericit, în care toate personajele negative mor iar cele principale sărbătoresc, fiindcă nu a vrut să-și dezamăgească fanii ori să îl roage să scrie și partea a III-a. Nota autorului poate era mai bine dacă putea fi citită numai pe internet - am aflat așa că S.K. a fost ajutat de foarte multe persoane pentru a scrie asta. Și mă refer că au existat omuleți care să-i salveze imagini cu rulote de pe Google și să 'răspundă la telefoane în locul său'. Asta m-a dus cu gândul că acum Stephen King e mai mult o 'firmă', unde mai mulți oameni lucrează la un produs care iese pe piață cu numele firmei, cunoscut de aproape toată lumea și astfel se bucură de succes. Cred că și cărțile cu un număr mare de pagini îi caracterizează.. acum într-un fel se simt obligați să scrie 600 și ceva de pagini. Oare chiar există nătărăi pe lumea asta care ar crede ca Stephen King nu scrie și cărți mai scurtuțe? Când ar vedea ceva scris de el sub numele Richard Bachman ar crede probabil că e un rezumat..

Dar hai să nu accentuez doar părțile negative, poate unii dintre voi se lămuresc încă de la primele rânduri ale recenziei cum este cartea, însă mai are și părți bune. Acțiunea este destul de interesantă și se desfășoară pe două planuri - unul în care Dan și Abra ajung să se cunoască datorită strălucirii lor și altul în care se descrie viața unui anumit Clan Legitim care vânează oameni care stălucesc.
Așa cum spun și ei în incantațiile pe care le fac, Clanul Legitim dăinuiește peste vremuri și este de neoprit. Membrii săi trăiesc ușor peste 2000 de ani datorită aburului pe care-l iau din cei care strălucesc. Autorul accentuează o teorie destul de interesantă - faptul că fiecare om atunci când moare își eliberează sufletul sub forma unui abur. De aici apar și fantomele - din aburul celor care nu și-au trăit așa cum trebuie viața și vor să se răzbune făcând rău altor persoane.

Nu aș putea să vă spun exact dacă această carte este una bună sau nu, fiindcă chiar depinde de cum fiecare pune în balanță lucrurile pe care le-am enumerat mai sus. Dacă sunteți curioși de cum decurg lucrurile între cele două tabere, puteți citi cartea în engleză aici iar dacă nu vă descurcați cu download-ul și convertit-ul în epub/ mobi, etc, vă pot ajuta eu. Dacă ați citit cartea și ați rămas și voi cu gustul cu care am rămas și eu, să vă reamintiți că și cărțile mai puțin bune au rolul lor - acela de a ne învăța ce e o carte bună și s-o apreciem mult mai mult, s-o citim într-un mod mult mai 'profund'.

Notă: 3/5

<< Citește recenzia precedentă
>> Citește recenzia următoare

11 Nouă recomandări pentru începutul lui 2015

//film
moonrise kingdom
ăsta cred că a fost cel mai frumos film pe care l-am văzut în ultima perioadă. wes anderson chiar a reușit să-mi redea acele sentimente pe care toți le avem înainte de pubertate - începutul revoltei din interiorul dar și din exteriorul nostru, dorința de a fugi și nu în cele din urmă - certitudinea că ne vom găsi în scurt timp iubirea vieții.
fanfan
n-am avut așteptări mari de la acest film, poate pentru că am fost obligată să îl vizionez la ora de franceză. dar chiar e un film frumos care ilustrează o idee la care mă gândeam și eu adeseori: nu-i așa că îndrăgostiții tânjesc la perioada de dinaintea primului sărut, când simțeau cu adevărat că trăiesc și nu intra în joc și monotonia? se poate trăi așa? răvașul se află ascuns prin film.
little man tate
aș putea să le arăt filmul ăsta unor profesori de-ai mei, care cred că toate problemele noastre se rezumă doar la cele din culegerea de matematică și că visatul e pentru copilași. mai mult de atât, mai bine ești fericit în loc să faci un profesor să-ți scrie o notă cu două cifre în catalog.

//carte
not that kind of girl de lena dunham (în curând apare recenzia)
o tipă trecută de pubertate îți povestește cam ce a făcut ea în ultimii ani. pe lângă asta și umor, te lămurește cum e cel mai bine să reacționezi în anumite situații.
dacă m-aș asculta, m-aș înțelege de jacques salomé
cartea asta e încă ceva mind-blowing pentru mine. mi-am dat seama ce mai exact mă făcea să mă simt prost și cum am greșit și eu în trecut, iar asta m-a ajutat până acum să relaționez cât mai bine cu cei din jurul meu.

//muzică
chet baker
l-am descoperit pe baker citind un interviu cu artistul chet faker. nu știam până atunci că faker și-a luat numele de scenă de la cântărețul de jazz din anii '50, care pe lângă trompetă, a ales să-și folosească și vocea. chet a spus că din punctul ăsta de vedere ei doi se aseamănă, fiindcă nu au voce extraordinară, însă știu să o pună în valoare și până la urmă..sună bine. ascultă i fall in love too easily
mac demarco
nu-s prea multe de spus despre el, doar că are un ton bine făcut la chitară și că știe să-ți dea 'that feeling'. ascultă ode to viceroy
the re-stoned
experimental. orgasmic, aș mai putea adăuga cu jumătate de gură. ascultă crystals
wavves
mi i-a recomandat și mie un amic. era să închid tab-ul după două secunde. după mi-am dat seama că sună bine. surf indie, experimental, noise pop/rock. ascultă stained glass

2 La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor de Haruki Murakami | Recenzie

Aș vrea să menționez pentru început că La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor nu este deloc o carte ușor de înțeles și de digerat pentru toată lumea, așa că nu o pot recomanda tuturor. S-ar putea ca unii să o lase după primele 100 de pagini sau să încercați să o terminați cât mai repede ca să treceți la cărțile voastre. O recomand însă celor care sunt pregătiți să se ridice la un nou nivel în de-ale lecturii sau cei care s-au 'obișnuit' cu Murakami.

Cât timp am citit cartea asta, m-am simțit relativ ciudat fiindcă erau prezentate două planuri narative și mă simțeam cumva îmbrâncită dintr-unul în altul. Există două lumi în oglindă, dar cu câteva elemente comune: mirosul de cafea, craniile de unicorn, bibliotecara drăguță dar erau legate și fiindcă capătul lumii era continuarea primului plan narativ, țara aspră a minunilor.
//notă: în descrierea cărții scria că în cele două lumi erau doi protagoniști diferiți, dar numele prezentate nu apar în carte și nici distincția dintre ei. Eu am concluzionat din carte că e același protagonist. De asta autorul s-a ferit să dea nume tuturor personajelor, ca cititorul să recunoască conexiunile. Să fi fost greșeală de tipar?

Astfel, în țara aspră a minunilor, cea mai apropiată 'realitate' de a noastră, sunt anticipate evenimentele care urmează să se întâmple încă de la primul cadru. Protagonistul, un tip de 35 de ani, fan al muzicii jazz și ai lui Bob Dylan face niște cursuri pentru a deveni computator, un fel de progamator, și astfel i se fac câteva modificări pe creier. Este singurul supraviețuitor al acestui experiment făcut de un geniu puțin cam egoist. În urma operației pe creier, i se șterg toate amintirile însă i se dă o sumă mare de bani astfel încât nici măcar să nu-și dea seama. Lucrurile o cam iau razna la un moment dat fiindcă el reușește să-și recapete câteva aminiri și geniul își dă seama că planul lui a eșuat. Consecința este faptul că protagonistul nu mai are mult de trăit pe lumea asta, însă își continuă existența într-o lume creată de el în subconștient. A ales să-și petreacă ultimele clipe fumând, savurând niște beri într-un parc și ascultând Bob Dylan. Nu e plăcut deloc să te gândești la ce ai putea să faci în ultimele tale clipe petrecute în lumea asta. Nu ai timp să aștepti la o coadă însă descoperi mici detalii pe care nu le-ai observat înainte de această presiune. Îți dai seama că ai pierdut multe în viața asta, dar viața e frumoasă chiar și cu regretele pe care le ai.

La capătul lumii este defapt un orășel împrejmuit de un zid foarte înalt prin care trecea un râu și exista o pădure. Cam atât putem spune concret despre acest oraș, fiindcă acesta era cu totul perfect, totul mergea bine, nu existau divergențe și probleme. Toate astea fiindcă odată ce ajungeai în oraș trebuia să te lepezi de umbră - care simbolizează sufletul, iar atunci când ea moare răpusă de puteri, sufletul tău se evaporă și tu devii una cu orașul. Protagonistul începe să se obișnuiască cu orașul, își petrece timpul citind vise din cranii de unicorn, joacă șah și stă cu bibliotecara care are și ea sufletul pierdut. Ceea ce urmează.. sigur ne va face să medităm ceva asupra condiției umane.

"Tu te temi că-ți pierzi sufletul. Și mie mi-a fost cândva frică de asta. Dar mi-a trecut. Nu-i nici o rușine[...]. Dacă scapi de el o să fii foarte calm. O să ai parte de liniște cum n-ai cunoscut în viața ta. Așa că încearcă să faci abstracție de el."

Notă: 5/5
<<citește recenzia anterioară
>>citește recenzia următoare