duminică, 30 decembrie 2012

5 Ce a însemnat 2012 pentru mine

2012 pot să spun că a fost un an în care am experimentat o groază de sentimente noi , am întâlnit o groază de oameni noi și am fost la primul meu concert adevărat .
Încă de la începutul anului mi-a fost frică de examenul de admitere la liceu . La cât de zăpăcită și corectă ( mă refer la copiat ) eram sigură că voi eșua . Apoi am jucat și m-am concentrat cel mai mult asupra unui joc , Angry Birds , făceam asta inclusiv la școală , în orele de engleză și dirigenție .
Odată cu dificila achiziție a unui nou aparat foto , un Nikon P500 , m-am dezvoltat și pe acest plan , al fotografiei . Cei de la Discovery mi-au ales două poze la concursul Super Moon ( neavând trepied a trebuit să stau pe ciment , în balcon , ca să realizez câteva poze decente ) . Puțin mai târziu o pagină pe Facebook de fotografi amatori mi-au ales o poză și au pus-o la cover .
Înainte de examen , am ajuns printre cei mai buni la Matematică și la Română , frica începând să se diminueze . Totuși mă motivam cu Nutella ca să fac câte mai multe probleme și am mâncat foarte multă.
Am fost și la primul banchet , la un restaurant din oraș . M-am enervat fiindcă au pus numai muzică populară și muzică de club .. doar o dată am prins ceva bun , Nothing else matters de la Metallica .
Am avut cele mai mari emoții înainte și după examen , dar și la alegerea liceelor și profilurilor , însă am fost repartizată la prima opțiune , mate-info la unul dintre cele mai bune colegii din județ .
Vara am avut răbdarea ( defapt am făcut-o fiindcă eram plictisită ) de a vedea un serial 3 sezoane , iar al partrulea trebuie să apară acum . Îmi aduc aminte că zilnic vedeam între 4 și 6 episoade , fiecare cu câte 30 minute.
După am fost la concertul RHCP , un concert minunat care m-a lăsat cu gura căscată . A fost foarte frumos , mai ales că am ajuns și la Hard Rock Cafe și la Muzeul de Artă pe care îmi doream să-l văd de ceva timp .
Pe 17 septembrie am început liceul și inițial am avut o părere foarte nașpa despre noua mea clasă
Spuneam " Ce clasă de pițipoance și de rockeri-falși am !" , însă după aceea mi-am dat seama că nu este așa . Ba chiar cel mai mare rocker-fals s-a dovedit a fi foarte de treabă :) .
Mi-am dat seama că sunt foarte sfioasă când am fluturași în stomac .. stau precum o stană de piatră cu obrajii roșii și încerc să fug :)) .
Din cauza profesorilor exigenți am scăzut la Matematică și am crescut la Română .. însă am biruit cu medii decente ( mai ales la matematică profesoara a lăsat mulți corigenți ) .
Cadoul meu de Crăciun a fost micuț și frumos , mi-a plăcut .
În acest an prin intermediul blogului am reușit să cunosc persoane extraordinare ce stau în spatele unor bloguri minunate și care îmi fac viața mai frumoasă , prin comentariile lor și nu numai ! De aceea vă mulțumesc mult ! 


Ce-mi doresc în 2013

  • să îmi îndrept situația la Matematică
  • să merg din nou la un concert interesant
  • să nu mai sufăr atât de mult din prostii
  • să nu le mai arunc vorbe persoanelor ce nu merită
  • să-mi iau Converși roșii ( știu un magazin de unde îi poți lua mai ieftin )
  • să mă las de Cola ( a devenit ca dependența de țigări :)) , oricum cofeina te distruge , mai ales dacă ești minor ) 
  • să-mi iau un tricou cu RHCP și albumul Stadium Arcadium
  • și nu în ultimul rând să ajut acest blog să fie pe placul a mai multor persoane și să cunosc prin intermediul lui mai multe persoane ca mine 


Cum a fost 2012 pentru voi ? Ce sperați de la 2013 ?
Un an nou plin de succese și împliniri !

vineri, 28 decembrie 2012

4 Vreau sa zbor

Am în posesie doar o pereche aripi de ciocolată camuflate de o frișcă spumoasă vieneză . S-ar contopi perfect cu înghețata de vanilie așezată pe biscuiții albaștri ai cerului .
Uneori urăsc această boltă , biscuiții se preschimbă în pietre gri și înghețata se topește și se preschimbă în nea . Câteodată e atât de dulce încât intri în diabet doar gândindu-te . Seamănă mai degrabă cu o pictură impresionistă , tușele violet , cele oranj și cele rozii se contopesc și reprezintă conturul unor lucruri înțelese doar de visători . Pot fi întrebările ce-ți dau răspunsurile .
Sunt pregătită să zbor și sunt pregătită să mă prăbușesc . Soarele aparent inofensiv îmi va topi aripile iar norii , micii ei supuși , vor fugi . Nimic nu se compară cu acea priveliște când cazi .. aproape mai zărești cu lacrimi în ochi acel loc .. locul unde îți doreai așa de mult să ajungi și tărâmul unde vei sosi . E ca o scurtă ultimă bucurie înainte de o îndelungată tristețe .
Pregătiți-vă .. cerul va avea culoarea ciocolatei .

sâmbătă, 22 decembrie 2012

14 Craciun Fericit !

Pentru -
( ordinea nu contează )
Și restul vizitatorilor și urmăritorilor acestui blog :) !




* am postat asta mai repede fiindcă de Crăciun nu pot intra :(

joi, 20 decembrie 2012

2 Blog of the Year 2012 :-)

Astăzi mi-au făcut ziua mai frumoasă Albă ca Zăpada , Zoe , Faye și Anavae  fiindcă m-au nominalizat la Blog of the Year . Vă mulțumesc mult !


Regulile : 

1. Selectează blogurile ce vor primi premiul Blogul Anului 2012.
2. Postează un articol în care nominalizezi blogurile respective (nu există un număr minim sau maxim admis) și acordă-le premiul.
3. Include un link către această pagină: ‘Blog of the Year 2012′ Award –http://thethoughtpalette.co.uk/our-awards/blog-of-the-year-2012-award/, menționînd regulile de față în postul tău – a nu se altera regulile sau banner-ul premiului!
4. Anunță autorul fiecărui blog căruia îi acorzi premiul și împarte regulile cu aceștia
5. Te poți alătura grupului Facebook creat pentru acest premiu – dă “like” pe pagina pe care o poți accesa aici (linkul de la punctul 5), putînd astfel să îți împarți blogul cu o audiență mai largă
6. Adaugă un link către blogul persoanei care ți-a înmînat premiul și încarcă banner-ul premiului pe blogul tău, continuînd colecționarea stelelor (maximul este de 6)”

A venit rândul meu să nominalizez câteva bloguri pe care le apreciez și le urmăresc .
Oamenii importanți din spatele lor sunt -
Zoe
Albă ca zăpada
Nimeni
Faye
Anavae
(ordinea e cea din blogroll , după ultima postare) 

miercuri, 19 decembrie 2012

4 Ma droghez cu zapada

Te bucuri ca un copil imediat ce vezi zăpada . Atât de castă . Te simți ca un fustangiu bucuros că a descoperit o fecioară doritoare .. ce repede s-a dus copilăria .
Începi încet .. nările îți îngheață . Ochii îți lăcrimează deși ai o stare de spirit bună . Nu poți spune nimic , gâtul ți-e înlănțuit de spini încolăciți precum un șarpe veninos . O singură vorbă și ești gata .
Zăpada-i mare și tu grăbit . Ajungi la un moment dat să nu-ți mai pese pe unde calci , doar să nu aluneci . Începi să te gândești la lucruri filozofice și uiți încotro trebuia să mergi . Ești narcotic , asta e .
Vrei să te relaxezi puțin , ai mers cam mult . Picioarele și-au intrat prea bine în reflex , nu te poți opri . Lumina se reflectă în zăpadă și începi să orbești . Cauți străduța pe care te învârteai nebunește dar nu o mai găsești , a dispărut în zăpadă .
Îți închizi ochii , te arunci pe zăpada abundentă și pufoasă și răsuflii ușurat . Dintr-o dată ți se pare atât de caldă și cazi în ispita somnului , nemaifiind deșteptat .

Când te vei trezi vei fi în altă lume , alb negru . Plină de pisici albe și lalele negre.

sâmbătă, 15 decembrie 2012

0 Hide and Seek - film


Hide and seek ( De-a v-ați ascuns )
Rating  - nu toți prietenii imaginari sunt inofensivi ..

După moartea soției sale , David , un psiholog de succes , împreună cu fetița sa , Emily , sunt nevoiți să se mute la țară pentru a uita de deces . David găsește o casă drăguță într-un sat de lângă New York . Tatăl îi găsește fetiței și o prietenă , Em , fetița lui Alison , o femeie pe care a întâlnit-o în timp ce alimenta cu benzină . 
Emily o respinge pe Em spunându-le tuturor că ea are deja un prieten , Charlie . Acesta nu era un prieten imaginar , așa cum presupuneau toți , era un spirit ce bântuia casa și împrejurimile acesteia . La început , David a crezut că prezența lui Charlie , însă nu-i plăcea că a devenit din ce în ce mai retrasă și a renunțat la anumite lucruri cum ar fi păpușa ei favorită .
Într-o seară , la aceeași oră la care a murit mama fetei ( 2,06) este trezit de niște zgomote din baie . Prima oară găsește niște mesaje ciudate și o învinuiește pe Emily . A doua oară găsește pisica sufocată în apa roșie din cadă și mesajul " Vezi ce ai făcut ? " .
Emily este vizitată și de Alison , care îi oferă niște cărți pentru vârsta ei și primește amenintări din partea fetei . Femeia se întoarce cerându-și scuze , dar este ademenită de către Charlie și este omorâtă și pusă precum mama fetei - într-o cadă plină cu sânge . 
Emily se sperie de ce este în stare Charlie și îi cere pentru prima oară ajutorul tatălui său , însă Charlie intră în pielea lui David și dorește să o omoare pe Emily . 
Șeriful intră în casă deoarece o căuta pe Alison și este omorât de Charlie . Apoi , spiritul malefic decide să se joace împreună cu micuța Emily jocul lui preferat - De-a v-ați ascuns. Ea reușește să se ascundă într-o grotă de lângă casă iar spiritul este ademenit de un nou personaj ce intră în joc aparent inocent - psihologul fetiței , aceasta ajungând să fie aruncată pe scările subsolului . În acest loc îi găsește trupul șerifului și îi ia pistolul pentru a-l urmări pe Charlie . Spiritul o găsește pe Emily , ce s-a asuns sub o piatră , însă atenția îi este captată de psiholog . Atunci el abordează o altă tactică - se preface că este din nou David și astfel își scufundă o victimă . Își dorește să facă același lucru și cu fetița , însă este împușcat . 
Filmul are un happy-end , Emily revine în New York își începe o nouă viață împreună cu psiholoaga sa . 

M-am gândit la o melodie în timp ce scriam recenzia - RHCP - Charlie 

Vezi filmul online - link

luni, 10 decembrie 2012

4 Nu suntem botezati doar o dată in viata..


Toți ne-am bucurat ieri când ne-am uitat pe geam și am văzut covorul imaculat ce era peste tot .. După ce pe Facebook au mai apărut și alt gen de mesaje , știți la ce mă refer , a început războiul .. 

Viziunea unor fete asupra botezului -
Și fiindcă majoritatea metelodelor de agățat au dat greș s-au gândit să se ducă în fiecare pauză în curtea școlii și să fie bulgărite . Ele se cred încă în poveștile cu zâne .. Cred că dacă sunt botezate ( defapt aproape sufocate și înghețate ) va veni un prinț chipeș și le va salva . Iar când ajung în clasă încep să se dea ele mari ( fiindcă așa le e obiceiul ) că le e tare frig și că sunt înghețate ( uneori mai vin la tine ca niște vânzători  " surdo-muți " și te obligă să pui mâna pe ele ca să-ți fie milă de ele și să le dai ceva ) . Poate speră că se va trezi un cavaler și că îi va da haina sa .. 
Viziunea unor băieți asupra botezului -
" Eh , eu sunt cel mai macho-man din toată școala " - gândește un băiat cu un bulgăre în mână . Nu vă gândiți ce importanță are fiindcă a făcut o fată să-i cadă la picioare și pe deasupra să fie îngropată în zăpadă ( cred ca nu ar mai trebui să se numească botez , ci prohod ) . Unii dintre ei , pe lângă această dorință ( ce poate fi numită și aspirația de a fi masculul dominant ) vor cam același lucru precum fetele , și anume o relație . Bestiile astea ce ies afară și pentru motivul ăsta sigur că vor o relație de scurtă durată , își doresc doar să se laude și să fie felicitat pe Facebook , să profite puțin de ea și să o lase . Într-un fel și ea este căștigată din aceasta - că doar într-o relație ca cea de mai sus nu iubești , ești într-un fel " friends with benefits " , fiindcă toate fetele sar la gâtul ei și îi spun că totul va fi bine , etc . 
Viziunea mea asupra botezului - 
Eu n-am primit niciodată acest gen de botez , fiindcă toată lumea știa că nu pun botul . Nu vreau în niciun caz  să mă dau mare și nu aștept niciun cavaler ( fiindcă îl am deja și încă unul adevărat ) . Cât despre zăpadă .. îmi place dar până când trebuie să o înfrunt . Ce bine ar fi dacă nu s-ar fi făcut școală azi în toată țara ..

Care e viziunea voastră ? 

sâmbătă, 8 decembrie 2012

2 Lista cu dorinte

Până acum două săptămâni nu am avut nici o dorință pentru Crăciun sau măcar ce aș vrea să fac în vacanță.. până când am fost asaltată cu idei odată cu o vizită la Carrefour .

Mi-aș dori să primesc -
Cărți 
Seria Dispozitive Infernale , cartea întâi - Îngerul Mecanic ( Cassandra Clare )
Blestemul din Swoon ( Nina Malkin )
Ceasurile ( Agatha Christie )
și nu mă supăr dacă primesc orice alte carte bună
O restanță ..
Orice tricou RHCP ( Preferabil din timpul albumului Stadium Arcadium )
Albume
Stadium Arcadium - RHCP
What's the story ( morning glory ) - Oasis (de un an mi-l doresc !)
Dirt - Alice in Chains
Suck it and see - Arctic Monkeys

Mi-aș dori să-mi ocup timpul cu -
Un vechi obicei , pictând până la ora 0 și citind până la 3-4
Îmi doresc să realizez o recenzie la o carte și încă câteva la filme ( puteți pune propuneri pentru filme în comentarii )
Vreau să mă apuc să-mi strâng bani pentru DSLR-ul ce mi-l voi lua peste doi ani ( e foarte mult de strâns )
Vreau să mă apuc de un portret serios .. dar mai mult ca sigur nu se va termina prea bine
Vreau să-mi cumpăr o ukulele și să învăț să cânt
Vreau să fac un om de zăpadă
Vreau să confecționez ornamente de Crăciun

Vreau să citesc și wishlist-urile voastre :) 

marți, 4 decembrie 2012

2 Voulez vous coucher avec moi , Tomi ?

* Tomi e o pisică !

Domnul Diriginte a decis să mergem patru zile la munte , mai precis la Vatra Dornei . Inițial , părinții s-au împotrivit dintr-un motiv cunoscut doar de ei .. însă după rugămințile mele m-au lăsat să merg .
Am așteptat o oră jumătate sosirea trenului în gara noastră , capăt de linie de altfel și în tren ne-am distrat de minune ! Am râs de un moșneag beat ce dansa pe coridor și a căzut de vreo 5 ori , de acel om ciudat ce avea căciula neagră ce a speriat-o pe Iustina și nu în ultimul rând de cei trei " Garcea " ce se holbau la noi fără motiv . Am cântat Oda Bucuriei , A ruginit frunza din vii și ce mai știam de la muzică și nu în ultimul rând .. am ascultat poveștile Dirigului ce nu erau plictisitoare .
Ne-am cazat toți - 24 cu tot cu Dirig - la pensiunea Monica , unde am dat 30 lei pe noapte . Când am ajuns în cameră , am văzut-o pe Tomi , pisica patronilor , miaunând pe un scăunel . M-am dus după să joc împreună cu colegii mei mai multe ture de Remi , după care mă întorc în cameră și mă culc . La 5 îi sună alarma colegei mele de cameră și nu mă pot culca înapoi . Aud un mieunat pe hol și deschid ușa . O văd pe Tomi furișându-se printre picioarele mele și intrând în cameră . Pun capul pe pernă și o aud venind lângă mine și peste câteva minute a început să toarcă . Așa am adormit și eu .. într-un final .
În ultima zi completă ne-am decis cu toții să terminăm toată mâncarea dată de Mamele noastre atât de grijulii . Am pus trei scaune unul lângă altul , am spălat si tăiat un castravete , pâine , cașcaval .. eram boieri ! Câțiva s-au dus la bowling iar eu am rămas cu câțiva și am jucat Remi ( am cam luat bătaie în ziua aceea ) dar după ce ne-am plictisit am făcut cu un coleg un mozaic artistic realizat din piese de Remi .. rezultatul e satisfăcător . După ce s-au întors și ceilalți am jucat un fel de .. mașinute ?! Ne-am pus în cârca băieților și încercam să ne lovim . Păcat că cineva a rămas gâtuit >:) .
Seara m-am simțit foarte bine . După ce am mai jucat puțină Mafia am decis să facem farse cu pastă de dinți . Eu l-am machiat pe colegul meu de " mozaic artistic " , cineva a rezolvat-o pe o prietenă ce mi-a promis de vreo două luni că stă cu mine în cameră și mi-a tras clapa . I-am rezolvat pe toți cei ce aveau ușile deschise dar mai aveam pastă de dinți . Ne-am gândit la Dirig ! Rezultatul e în stânga , avem talent , nu :)) ?