2 Înapoi în copilărie (1)

Pe vremurile minunate când eram un copilaş prăpădit şi cu o imaginaţie bogată, îmi închipuiam că eu duc o viaţă secretă şi că sunt un mare om de afaceri cu agenda încărcată. Mai susţineam faptul că aceste două vieţi  se asemănă, numai că una începe din momentul în care mă nasc iar cealaltă înainte de moarte. Aşteptam ziua în care cele două entităţi se vor întâlni, ziua în care vor fi la fel.
Iubeam să mă plimb în casă cu diplomatul tatei şi să mă prefac că vorbesc la un telefon pe care-l asemănam cu cel din Fetiţele Powerpuff. Uneori jucam scenete de teatru cu păpuşile mele şi pretindeau că acestea au o televiziune şi trăiesc într-o lume a zânelor, în care fiecare are câte un har. Nu pot să enumăr câte zile am stat doar cu păpuşile acelea în mână, îngrămădită într-un colţişor.
Îmi plăcea aşa de mult să fiu mare, copil fiind!
Acum, adolescent cu probleme fiind, îmi place să fiu mic! Să mânânc împreună cu prietenele mele corcoduşe crude, să ne fie frică de băieţi, să desenăm în n caiete haine pentru personaje, cu care făceam scenete, să pretind că sunt îndrăgostită când pur şi simplu îmi zdreleam degetele desenând pe asfalt cu un alt puşti. Cum de dimineaţă până seara dădeam ture parcului cu trotineta, cum pretindeam că am căsuţa mea făcută de pături, cum mă căţăram în copaci şi spuneam că fiecare ramură mai groasă era o cameră, cum ne plăcea să dansăm în ploaie, cum jucam monopoly până când ne supăram, cum mâncam bombonele ieftine şi proaste, cum îndrăgeam atât de mult o singură carte.. Poveşti cu zâne.

Tot copil naiv fiind, la grădiniţă pretindeam că-mi placea de un băiat cu care făceam prostioare, D. Asta pretindeam că e dragostea, să-ţi petreci mult timp cu cineva. Spre exemplu într-o zi, împreună cu alte două fete, Ana şi Alice, am mers în cealaltă parte a terenului de joacă, unde doamna educatoare nu ne putea vedea. Am mai mâncat câteva dintre delicatesele noastre.. sarmale cu pământ (minunata reţetă: se ia o frunză de tei, se pune pământ în ea iar apoi se mânâncă cât timp nisipul nu se risipeşte) după care am început să ne jucăm în nisip până când a venit scorpia şi ne-a pedepsit.
Întotdeauna mi-a plăcut să am un club, iar la grădiniţă mi s-a părut cel mai bun loc pentru o asociaţie atât de importantă o tufă de lilac. Am mai rupt crengi şi am făcut o scobitură mare, astfel încât să arate relativ ca un iglu. Iubeam să mă joc vara, înainte de începerea unui nou stadiu, prin iarba care nu era cosită, înaltă cât mine, şi să-mi fac o potecă spre acel loc mirific.
Tot la grădiniţă n-am dormit aproape niciodată. Am făcut-o doar când educatoarea a fost suplinită de alta, una mai drastică, aşa că mi-era frică şi am închis ochii. În rest preferam să-mi imaginez clamele ca nişte personaje şi să mă joc. Puteam să mă joc cu orice! Dacă eram afară, o puteam face şi cu un afurisit de băţ, uneori, aceste jucării mai ciudate erau mai importante ca cele adevărate. Da, aveam o imaginaţie bogată..

Mi-aş dori să nu se sfârşească niciodată!!!