sâmbătă, 6 septembrie 2014

13 Cum să te descurci bine la școală dacă ești leneș


Doi ani de liceu în care a trebuit să învăț de dimineață au fost un chin pentru mine. Fiind o persoană leneșă și dezorganizată nu prea mi-a ajuns timp pentru nimic în final. Doar la sfârșitul anului mi-au venit câteva idei pe care le-am aplicat și le voi aplica și anul acesta ca să-mi fie mai bine. Nu știu dacă și voi sunteți așa de comozi ca mine, însă mă gândeam că poate vă ajută cumva ce voi scrie eu aici.

First thing first: Nu amâna
Nu da snooze la alarmă, o dată ce ai apăsat o dată pe acel butonaș prăpăstios vei mai apăsa de vreo încă 10 ori și după vei realiza că mai ai un sfert de oră și trebuie să ajungi la cursuri. Mie personal îmi place senzația când mă trezesc mai devreme și observ că am timp să mă pregătesc în tihnă, chiar dacă patul este un magnet foarte puternic și te doare sufletul când te ridici.
Chestia asta se poate aplica și la proiecte, teme și alte chestii de genul - nu le amâna că le vei face mai tâziu, a doua zi dimineață, cu 5 minute înainte de oră. De obicei îți vei da seama de gravitatea situației cu 3 minute înainte și te vei panica. Nu va ieși bine. Clipele de relaxare (atunci când îți dai seama că ai terminat și mai ai timp) sunt foarte bune pentru a te mai distinge cu lucruri care îți fac plăcere și-ți dau energie pentru alte activități.
Răspunde în primele ore la anumite materii! Materia este mult mai ușoară și deși trecerea de la vacanță la școală nu este plăcută, te vei relaxa foarte bine la sfârșitul semestrului, când tu deja ai notă și poți să dormi în tihnă.

Fă-ți un orar zilnic, pe lângă cel de la școală
Vrei să mergi la sală sau să dai o fugă până la bibliotecă și inițial te gândești că nu vei avea timp? Chiar ai, dacă știi să-ți organizezi timpul. Ca să îți organizezi ziua poți folosi un simplu carnețel în care să scrii activitățile (și eventual niște ore între care ar trebui făcute) și să le bifezi atunci când sunt făcute. Deschide-l și pune-l într-un loc vizibil, altfel sunt șanse mari să uiți de el! Nu-ți propune mult prea mult, vei fi dezamăgită și vei renunța la idee.

Ca să reții mai bine, întreabă-te periodic pentru a păstra informația pe termen lung
O metodă foarte simplă de a te întreba ți se poate părea cam copilăroasă la început. Prin intermediul flashcard-urilor (bilețele pe care scrii întrebări, cuvinte care trebuie traduse, propoziții care trebuie completate) poți să te auto-evaluezi și eventual să-ți subliniezi un pasaj pe care nu-l știi astfel încât testul/teza să te prindă pregătit.
Poți de asemenea să înveți și seara, după ce termini, să suni un coleg mai apropiat și pe lângă discuțiile voastre să vă întrebați chestii pe care știți că nu le rețineți.

Păstrează-ți timp pentru pauze, dar ține cont când acestea sfârșesc
La fel cum am spus și când am vorbit despre amânare, pune-ți o alarmă exactă ca să vezi când se termină pauza, eventual termină ce ai făcut în timpul liber cu un minut mai devreme, ca să nu te scuzi și să pretinzi că n-ai văzut. Pauzele sunt bune și motivante, dar asta nu înseamnă că ar trebui să facem o pauză fără oprire toată ziua sau atunci când învățăm să ne gândim numai la asta.

Pentru a prinde energie și motivație, fă puțin sport!
Câteva abdomene te-ar ajuta să-ți oxigenezi creierul și să prinzi astfel mai multă motivație ca să înveți. Poți face asta la sfârșitul pauzei, sau după pauza de după masă, ca să nu te mai simți așa plin. Chiar dacă mâncarea te face să crezi că nu mai ești așa de stresat, nu exagera, te îngrași degeaba plus că la sfârșit nu te simți prea bine și lenea se accentuează.
Sună groaznic, dar ajută! :)

Vă urez mult succes în noul an școlar, chiar dacă sunteți leneși, chiar dacă nu și sper din suflet ca sfaturile mele să vă ajute!

13 comentarii:

  1. Îmi plac mult sfaturile, în special primul. Eu sunt tot de dimineaţă, ca tine şi mereu fac greşeala să mai amân alarma cu 5 minute şi aşa se face că stau în pat mai muult de o jumătate de oră. :)
    Succes ţie! Xoxo :>3

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt super sfaturile! :D O să țin cont de ele.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumoase sfaturi. Din pacate eu am terminat scoala, liceul, facultatea... ma faci sa simt nostalgia acelor vremuri.

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulțumim mult de sfaturi! Unele le urmez (primul de exemplu, deși eu de fapt nici nu prea pot să dorm în timpul școlii, pentru că sunt prea stresată). Din fire mă panichez repede, iar exercițiile nu se lipesc de mine... Deci în afară de faptul că reușesc să fiu un zombie zilnic și mă pricep la a face ce mi-am propus, nu-mi prea reușesc multe...
    Dar o să-ți fur ideea de postare și o să fac și eu una despre sfaturi pentru școală. Mai e puțin :) Bucură-te de vacanță cât mai poți, și îmi pare rău că a trebuit să înveți după-amiază, îmi pot imagina ce chin groaznic a fost (am experimentat și eu prin clasele 3-4 și a fost îngrozitor chiar și pe atunci).

    RăspundețiȘtergere
  5. Grozav post! Ai scris sfaturi foarte utile aici.
    Cam obișnuiesc să amân proiectele. Chiar am să-mi dau silința să nu o mai fac. În privința trezitului nu-mi fac probleme. Când aud soneria sar ca arsă :)).
    Mă bucur că ai menționat și ideea de a face sport. Și eu cred că trebuie să fie un echilibru între minte și corp, ambele trebuie să fie lucrate.

    RăspundețiȘtergere
  6. Apropo, ai primit o leapșă de la mine: http://oaia-fantastica.blogspot.ro/2014/09/leapsa-back-to-school.html ~

    RăspundețiȘtergere
  7. Sfaturile sunt cu adevărat bune, eu aşa am rezistat opt ani de zile şi mă pregătesc pentru încă patru de liceu. Îmi place ideea cu flashcards, cred că am să o pun şi eu în aplicare. Succes în noul an şcolar :)) Eu una abia aştept să încep "bobocia".

    RăspundețiȘtergere
  8. Uf,nu așteptam ziua în care vor începe articolele despre începerea școlii.Sunt niște sfaturi grozave,cred că la mine se cam aplică,din moment ce sufăr de lene cronică.Încă de când eram în burta mamei mele eram o leneșă și jumătate(dovada:m-am născut cu 12 zile mai târziu decât trebuia).

    RăspundețiȘtergere
  9. Salut! Ai primit o leapșa de la mine :D
    http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.com/2014/09/leapsa-back-to-school.html

    RăspundețiȘtergere
  10. Draguta idee , chiar avem nevoie de cateva sfaturi care sa ne calmeze inainte de apocalipsa . Multa bafta !

    RăspundețiȘtergere
  11. Ma bucur ca ai facut postul asta, o sa incerc sa ma inspir de aici, si asa is suparata ca incepe scoala. MAI VREAU VACANTA, I'M NOT READY YET :((.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Uite o leapşă de la mine: http://vanzatorul-de-iluzii.blogspot.ro/2014/09/back-to-school-2014-2015.html

    RăspundețiȘtergere

Ce părere ai?