vineri, 17 aprilie 2015

3 Joia dulce // Șoareci și Oameni de John Steinbeck


căutând ceva bun de citit prin cărturești, am dat cam acum o lună peste joia dulce fiindcă sinopsis-ul mi se părea interesant. n-am prea auzit multe despre steinbeck până atunci și nici n-am văzut articole despre cărțile sale pe bloguri așa că am mers la ghici. și presupun că asta-i cel mai fain lucru pe care poți să-l faci într-o librărie propriu-zisă, nu?
și.. cartea m-a surprins într-un mod plăcut. m-a introdus treptat în lumea lui steinbeck, un univers în care descrierea este adresată doar lucrurilor lipsite de viață, personajele bucurându-se astfel de o caracterizare de un nivel mult mai înalt, care se realizează prin limbaj în principal dar și prin acțiuni. întrebarea în jurul căreia se învârte toată acțiunea romanului este "iubirea poate fi un remediu pentru orice?"..romanticii incurabili ar fi sigur de răspunsul lor, dar ce se alege de cei care trăiesc în propria lor lume unde nimic nu-i așa cum ar trebui să fie și totuși.. se obișnuiesc fără să vrea cu asta. uită cum e să ai o zi normală, să-i zâmbești soarelui dimineața și să te gândești că n-ai nimic de făcut și că nimic nu te oprește să faci ceea ce vrei tu.. dar atunci când totul se blochează, când rămâi între lumi pe cine te bazezi? singur sigur nu poți scăpa din asta. cu puțin ajutor din partea prietenilor săi, personajul principal reușește să revină la normal, după o serie de întâmplări bizare întâmplate într-o banală joie (dulce)..

toate bine și frumoase de asemenea și în șoareci și oameni. se ilustrează aici alt tip de legătură dintre oameni, una la care noi poate am renunțat de mult: atunci când cineva te trage în jos și simți că (,) cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru e tine e să lași totul. ei bine, asta nu e așa de ușor pentru george, un țăran tipic american, pentru care banii reprezintă întotdeauna un interes principal. cartea asta mi-a demonstrat că o poveste care te lasă cu așa de multe stări și întrebări poate fi găsită și într-o carte de 150 de pagini cu font uriaș. așa că puține pagini s-au transformat în multe stări și puține cuvinte.. nu cred c-ar trebui să ratați cartea asta!

3 comentarii:

  1. Coperțile romanelor recenziate arată superb. E prima oară când văd aceste cărți și într-adevăr par captivante :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Și eu mi-am luat recent ”Șoareci și oameni”. Mi-o doream de mult, însă cred că am să o citesc vara. Pare a fi o carte de citit vara :)).

    RăspundețiȘtergere
  3. Hmmm...,,Şoareci şi oameni'' îmi stârneşte interesul şi sunt sigură de ceva timp că o vreau în bibliotecă!

    RăspundețiȘtergere

Ce părere ai?