joi, 29 noiembrie 2012

4 Amintiri (1)

Închid cartea fiindcă sunt anunțată că peste cinci minute ajungem în gară .
Revin la realitate , nu la biografia fascinantă a lui Michelangelo cu care mă delectam . Am realizat că toți mușchii mă dor - nu m-am mișcat aproape deloc în drumul de opt ore spre capitală .
El încă citea . Nu am reușit să citesc titlul cărții și autorul , fluturii au zburat din stomac , ajungând în plămâni și apoi infectându-mi ochii , vedeam încețoșat .
Atunci când am ajuns aveam sentimentul acela de moleșeală și plictiseală ca după patru ore de atelier plus încă șase normale . Îmi iau bagajul și îl pun în mașina mătușii mele . Soarta a făcut ca mașina lui , una roșie , să fie parcată fix lângă mașina mătușii mele . M-am gândit că existau prea multe asemănări - aceeași muzica + puțin Maiden , pasiunea pentru citit .. și acum și mașinile una lângă alta . Trebuie sa urmăresc mașina aceea !
Am mai fost de câteva ori în capitală dar nu mi-am dat seama niciodată că e atât de mare ! De la gară până la garsoniera mătușii mele am parcurs deabia un sfert de București .. în jumătate de oră .
Puțin timp acea mașină roșie a fost chiar în fața mașinii noastre . Și mi-aș fi dorit să îi spun să accelereze , doar așa , să simt satisfacția unei urmăriri ca în Spioanele . Apoi , am prins culoarea roșie , iar mașina a luat-o înainte . Am mai încercat apoi să o găsesc însă am constatat că am pierdut-o .
După concert , când m-am întors ( culmea ) am fost din nou în aceeași autocar și am citit - doar până în Suceva , după e drumul îngrozitor și îți fug ochii .

Nu , nu am făcut nimic . M-am prefăcut că sunt nepăsătoare , când în mintea mea .. Puțini știu sentimentul acela când vrei din tot sufletul ceva .
Nu le înțeleg pe fetele ce fac avansuri primele sau chiar îi întreabă pe băieți dacă vor să intre într-o relație cu ele . Dacă un băiat te place , trebuie să-ți arate el primul asta . Totuși poate mă lămurește cineva ..

real mean read.

4 comentarii:

  1. Sunt de aceeasi parere . Baiatul trebuie sa fie cel cu tupeu . Hm..nu stiu ce sa zic , poate ca o sa va mai intalniti candva , si mie mi se intampla sa fiu cumva atrasa de cineva la prima vedere . Hmm , nu stiu ce sa spun , chiar nu am patit asa ceva , dar ia-o ca pe ceva frumos si hazliu . <3 .

    RăspundețiȘtergere
  2. Hehe, să fie el cu tupeu, dar întotdeauna există excepţii care întăresc regula.

    Nu ştiu ce să-ţi zic, nu m-am îndrăgostit niciodată de o persoană pe care am întâlnit-o, aşa... pe viu. Mă îndrăgostesc în schimb de oameni pe care posibil să nu-i întâlnesc niciodată... Naşpa sentiment.

    Despre mesajul care ţi l-am trimis, s-a mai liniştit puţin apele... până vine iar furtuna...

    PS. Scrie şi tu postări mai luuungi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ma indragostesc greu , fiindca persoana aceea trebuie sa aiba gusturi asemenatoare cu ale mele .
      Acum sunt in excursie , promit ca atunci cand ma intorc scriu ceva mai luung , am idei :* .

      Ștergere

Ce părere ai?