duminică, 9 februarie 2014

2 Seriale: Misfits

Se apropie minunata zi a îndrăgostiților și mă gândeam că ar fi drăguț ca noi, cei singuri, să ne pierdem timpul cu un serial drăguț, amuzant și care să te prindă. Nu mă uit la prea multe seriale însă m-am gândit să fac o astfel de rubrică care nu va fi atât de plină precum cea cu recenzii, dar..


Misfits este un serial din UK care ilustrează povestea a unor tineri care au comis câteva prostioare și trebuie să lucreze în folosul comunității o perioadă de timp. Însă ei descoperă că au anumite puteri și uneori sunt tentați să le folosească cu intenții mai puțin bune..
Dacă începi să te uiți, primul episod ți se va părea puțin cam exagerat și te vei gândi să renunți, dar îți recomand să n-o faci. Episoadele ce urmează te vor face să treci prin mai multe sentimente și stări și vei descoperi că îți place.

Și acum, să vă prezint puțin mai detaliat cine sunt cei cinci eroi:


Nathan
Nathan e cel mai nebun dintre toți, face deseori glume proaste, n-are locuință, n-are bani și nici pe cineva care să fie alături de el. A fost arestat deoarece a mâncat câteva chipsuri și bomboane fără să plătească. Ar fi putut să scape de serviciul comunitar, însă felul lui de a fi a convins polițiștii să-l trimită direct acolo. El este nemuritor, uneori ajungând să își folosească puterea pentru a primi bani și.. fete. Singurul lui atu este că arată bine..

Kelly
Ceea ce o caracterizează cel mai bine pe Kelly este accentul ei ciudat.. A ajuns să facă serviciul comunitar deoarece s-a bătut cu o mulatră. Puterea ei este cititul gândurilor. Se lasă ușor pentru băieți, îl plăcea puțin chiar pe Nathan, însă l-a lăsat pentru o gorilă (nu întrebați, uitați-vă!)

Simon(sau Barry, cum îi spune Nathan)
Simon e tipul ciudat și timid care stă departe de ceilalți. Chiar dacă e așa, îi ajută pe ceilalți și încearcă să profite de timpul petrecut alături de ceilalți patru eroi. A ajuns acolo fiindcă a încercat să incendieze o casă. Poate fi invizibil. Ajunge hot la un moment dat. Își petrece majoritatea timpului pe internet.

Alisha
Puțin cam bit*hy, însă e ok. Înafară de Nathan, are relații de mai multe tipuri cu toți băieții din clan. La fel și la Simon, puterea îi vine în ajutor: îi exc*tă pe cei pe care pune mână. A ajuns să facă serviciul comunitar deoarece a fost prinsă în stare de ebrietate la volan. Însă, n-o prea interesează..

Curtis
A fost prins cu droguri. Înainte se pricepea foarte bine la alergat și a câștigat numeroase competiții. Poate da timpul înapoi. A fost o perioadă mare de timp cu Alisha.

Sper că v-am convins cam cum stă treaba cu Misfits. Mie îmi place să mă uit, aștept și părerile voastre!

Toate cele bune! :)
(și succes mâine la școală)

2 comentarii:

  1. Pare okay serialul asta. Chiar sunt curioasa si ceva ma tenteaza sa il vad...
    Poate gasesc ceva timp liber...
    Si bafta maine la scoala! :x

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow, ce puteri awesome! Curtis e tare norocos.
    Nu am auzit de serialul ăsta până acum, dar pare chiar super :-).

    RăspundețiȘtergere

Ce părere ai?